17 definiții pentru cenzură

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CENZURĂ, cenzuri, s. f. 1. Control prealabil exercitat, în unele state, asupra conținutului publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune și, în anumite condiții, asupra corespondenței și convorbirilor telefonice; organ care exercită acest control. 2. Demnitatea, funcția de cenzor în vechea Romă. – Din lat. censura, fr. censure.

CENZURĂ, cenzuri, s. f. 1. Control prealabil exercitat, în unele state, asupra conținutului publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune și, în anumite condiții, asupra corespondenței și convorbirilor telefonice; organ care exercită acest control. 2. Demnitatea, funcția de cenzor în vechea Romă. – Din lat. censura, fr. censure.

cenzu sf [At: VLAHUȚĂ, D. 36 / V: ~nsu~ / Pl: ~ri / E: lat censura] 1 (La romani) Funcție a cenzorului (1). 2 (Pex) Pedeapsă disciplinară dată de către autoritatea de drept subalternilor sau membrilor unui corp constituit. 3-4 Cercetare de către o persoană care are sau își ia un drept de control al scrisului cuiva destinat tipăririi, spre a opri de la publicare părțile considerate primejdioase. 5 (Spc; sub regimul stării de necesitate, urgență, asediu) Cercetare prealabilă, din partea unui cenzor (3), a celor destinate publicității (prin tipar, reprezentație etc.), mai ales a ziarelor, spre a opri răspândirea unor idei socotite primejdioase, imorale etc. 6 (Pex) Grup de persoane care efectuează cenzura (5).

CENZURĂ, cenzuri, s. f. Control exercitat de statul capitalist asupra publicațiilor și tipăriturilor (în special asupra presei), pentru a împiedica propagarea ideilor înaintate și răspîndirea informațiilor asupra adevăratei situații politice și sociale; organul de stat care exercită acest control, Fig. De la o vreme bag de seamă că d-l director îmi aplica cenzura, în toată regula. Nimic, nici o vorbă de rău la adresa guvernului nu se mai putea publica în «Steaua Romîniei». VLAHUTĂ, O. A. III 23.

CENZURĂ, cenzuri, s. f. Control exercitat de statul capitalist asupra publicațiilor și tipăriturilor, pentru a împiedica propagarea ideilor înaintate și a informațiilor reale; organ de stat care exercită acest control. – Lat. lit. censura (fr. censure).

CENZU s.f. 1. (Ist.) Demnitatea și funcția de cenzor în vechea Romă. 2. Control exercitat asupra publicațiilor și tipăriturilor pentru a împiedica propagarea unor idei; organ care exercită acest control. 3. Funcție psihologică care, în teoria lui Freud, refulează în inconștient dorințele neconforme cu convențiile sociale. ♦ Critică, blam public. [< lat. censura, cf. it. censura, fr. censure].

CENZU s. f. 1. demnitatea și funcția de cenzor (1). 2. control exercitat de anumite organe ale unui stat asupra publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor și, în timp de război, asupra corespondenței trimise prin poștă; organ care exercită acest control. 3. funcție psihologică care, în teoria lui Freud, refulează în inconștient dorințele neconforme cu convențiile sociale. 4. critică, blam public. (< fr. censure, lat. censura)

CENZURĂ ~i f. 1) Control (de stat) efectuat asupra presei, radioului, televiziunii, spectacolelor și corespondenței. 2) Organ oficial care exercită acest control. 3) (în Roma antică) Funcție de cenzor. [G.-D. cenzurii] /<lat. censura, fr. censure

țensu[1] sf vz cenzură

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

țenzu[1] sf vz cenzură

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

censură f. 1. demnitatea și funcțiunea de censor la Roma; 2. mustrare, imputare; 3. pedeapsă disciplinară pentru deputați, advocați, etc.; 4. cercetare oficială a cărților, ziarelor, pieselor teatrale înainte de publicarea sau reprezentarea lor; 5. persoane însărcinate cu această cercetare.

*censúră f., pl. ĭ (lat. censura). Funcțiunea de censor. Critica uneĭ cărțĭ. Reprobare: a se expune censuriĭ publiculuĭ. Judecată bisericească care suspendă și interzice. Cercetare pe care un guvern o exercită asupra cărților și ziarelor în ainte de a permite orĭ interzice publicarea. Pedeapsă disciplinară p. deputațĭ, avocațĭ ș. a.; Comitet care exercită censura. – Fals cenzură (după germ. și rus.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cenzu s. f., g.-d. art. cenzurii; pl. cenzuri

cenzu s. f., g.-d. art. cenzurii; pl. cenzuri

cenzu s. f., g.-d. art. cenzurii; pl. cenzuri

Intrare: cenzură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cenzu
  • cenzura
plural
  • cenzuri
  • cenzurile
genitiv-dativ singular
  • cenzuri
  • cenzurii
plural
  • cenzuri
  • cenzurilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • censu
  • censura
plural
  • censuri
  • censurile
genitiv-dativ singular
  • censuri
  • censurii
plural
  • censuri
  • censurilor
vocativ singular
plural
țenzură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țensură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cenzu, cenzurisubstantiv feminin

  • 1. Control prealabil exercitat, în unele state, asupra conținutului publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune și, în anumite condiții, asupra corespondenței și convorbirilor telefonice; organ care exercită acest control. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote figurat De la o vreme bag de seamă că d-l director îmi aplica cenzura, în toată regula. Nimic, nici o vorbă de rău la adresa guvernului nu se mai putea publica în «Steaua Romîniei». VLAHUTĂ, O. A. III 23. DLRLC
  • 2. Demnitatea, funcția de cenzor în vechea Romă. DEX '09 DEX '98 DN
  • 3. Funcție psihologică care, în teoria lui Freud, refulează în inconștient dorințele neconforme cu convențiile sociale. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.