castru sn [At: COȘBUC, AE. 99 / Pl: ~re / E: lat castra, -rorum] Tabără romană întărită.

*CASTRU (pl. -tre) sn. 🏛 Lagăr întărit la Romani (🖼 958, 959) [lat.].

CASTRU, castre, s. n. (La romani) Lagăr întărit, tabără de pămînt sau de piatră, servind de cantonament stabil sau vremelnic trupelor.

CASTRU, castre, s. n. Lagăr, tabără romană întărită. – Lat. lit. castra, -orum.

CASTRU s.n. Lagăr întărit al unei unități din armata romană. [< lat. castrum].

CASTRU s. n. lagăr, tabără fortificată a unei unități din armata romană. (< lat. castrum)

CASTRU ~e n. (la romani) Lagăr militar fortificat, construit de-a lungul căilor de comunicație sau în punctele strategice importante. /<lat. castra, ~orum

castru n. lagăr întărit, la Romani.

*cástru n., pl. e (lat. castrum. V. castel). Fort la Romanĭ. V. tranșeĭe.

castru s. n., art. castrul; pl. castre

castru s. n., art. castrul; pl. castre

castru s. n., art. castrul; pl. castre

castru (castre), s. n. – Tabără romană întărită. – Mr. castru. Lat. castra (sec. XIX); în mr., din ngr. ϰάστρον.

CASTRA TRAIANA, castru roman din piatră, zidit la începutul sec. 1 d. Hr., în primii ani ai stăpînirii romane în Dacia. Azi, Sînbotin, com. Dăești, jud. Vîlcea.

CASTRU s. (IST.) lagăr, tabără, (înv.) tabie. (~ roman.)

CASTRU s. (MIL.) lagăr, (înv.) tabie. (~ roman.)