CARICATURĂ, caricaturi, s. f. 1. Reprezentare, mai ales cu mijloacele graficii, a unei persoane sau a unei situații prin exagerarea unor trăsături, îndeosebi negative, cu o intenție satirică sau umoristică. ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect cu această înfățișare. 2. Imitație nereușită, care denaturează originalul. – Din fr. caricature.

caricatură sf [At: NEGRUZZI, S.I, 208 / Pl: ~ri / E: fr caricature] 1 Reprezentare, mai ales în desen, a unei persoane sau a unei situații prin exagerarea unor trăsături, îndeosebi negative, cu o intenție satirică sau umoristică. 2 Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect. 3-4 (Pex) Persoană sau obiect cu înfățișare ridicolă. 5 Imitație nereușită, care denaturează originalul.

CARICATURĂ, caricaturi, s. f. 1. Reprezentare, mai ales în desen, a unei persoane sau a unei situații prin exagerarea unor trăsături, îndeosebi negative, cu o intenție satirică sau umoristică. ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect cu această înfățișare. 2. Imitație nereușită, care denaturează originalul. – Din fr. caricature.

CARICATURĂ, caricaturi, s. f. 1. Desen care satirizează o persoană, o situație, un eveniment etc. prin sublinierea și exagerarea intenționată a caracterelor negative. Expoziție de caricaturi. ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui lucru. Iaca Daniil Scavinschi, cel mititel de statură, Căruia-i căzu mustața și e chiar caricatură. NEGRUZZI, S. I 208. 2. Fig. Imitație slabă, care denaturează originalul.

CARICATURĂ, caricaturi, s. f. 1. Desen satiric în care se ridiculizează o persoană, o situație etc. prin exagerarea intenționată a caracterelor negative. ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect avînd această înfățișare. 2. Imitație nereușită, care denaturează originalul. – Fr. caricature.

CARICATURĂ s.f. 1. Desen care reprezintă o persoană, o situație etc. prin exagerarea intenționată, în scopuri satirice, a anumitor trăsături (negative). ♦ Înfățișare ridicolă a unei persoane sau a unui obiect; persoană sau obiect cu astfel de înfățișare. 2. (Fig.) Imitație nereușită, denaturată. [< fr. caricature, cf. it. caricatura].

CARICATURĂ s. f. 1. desen care reprezintă o persoană, o situație etc. exagerând intenționat, în scopuri satirice, anumite trăsături (negative). 2. (fig.) imitație nereușită, denaturată. (< fr. caricature, it. caricatura)

CARICATURĂ ~i f. 1) Imagine a unei persoane sau a unei situații în care se exagerează în mod intenționat unele trăsături (de obicei negative) în scop satiric sau umoristic. 2) Imitație nereușită sau denaturată a unui original; parodie. 3) fig. Persoană sau obiect cu înfățișare ridicolă. /<fr. caricature

caricatură f. 1. reprezentare grotescă a unei persoane sau a unui lucru; 2. imitațiune derizorie, exagerare; 3. persoană ridiculă.

*caricatúră f., pl. ĭ (it. caricatura, d. caricare, a încărca. V. încarc, șarjă). Schimonosirea unuĭ om saŭ lucru pin desemn, pictură ș. a. ca să te facă să rîzĭ. Inagine comică. Fig. Om pocit.

caricatură s. f., g.-d. art. caricaturii; pl. caricaturi

caricatură s. f., g.-d. art. caricaturii; pl. caricaturi

caricatură s. f., g.-d. art. caricaturii; pl. caricaturi

caricatură, -ri.