20 de definiții pentru caragață garagață


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

caragáță [At: COSTINESCU / V: ~áce, ~răgáșcă, ~gáțin sm, ~racáxă, gara~ / Pl: ~țe / E: ngr ϰαραϰάξα] 1 (Orn; reg) sf Coțofană (Pica pica). 2 sf (Fig) Femeie vorbăreață Si: gaiță. 3 sf (Fig) Femeie certăreață Si: gaiță. 4 i Cuvânt care imită strigătul coțofenei. 5 sf (Îe) A face ~ A face scandal. 6 sf (Îe) A face ~ de cineva A face glume pe seama cuiva. 7 sf (Îcs) De-a ~a Joc de copii nedefinit mai îndeaproape Si: de-a mama (sau puia) gaia.

CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. (Ornit.) Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. ◊ Expr. (Fam.) A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [Var.: garagáță s. f.] – Din ngr. karakáxa.

CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. (Ornit.) Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. ♦ Expr. (Fam.) A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [Var.: garagáță s. f.] – Din ngr. karakáxa.

CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. 1. Coțofană, țarcă. Plesnind de trei ori din bici, de astă dată mă făcu o caragață. ȘEZ. VII 53. ◊ (Cu valoare de interjecție, imitînd strigătul coțofenei; atestat în forma garagață) Taci... muiere; și ce-ai văzut și ce-ai auzit mai bine le vedea și le auzea coțofenile, că tot atîta era. Garagața, ca și ele; și ce mi-e mintea lor, ce mi-e mintea ta? DELAVRANCEA, S. 224. 2. Fig. (Familiar) Femeie vorbăreață. V. gaiță. Să nu crezi că mă cheamă «Bădia»; ia, stolul acesta de caragațe, pe care-l vezi dumneata aicea, a găsit de cuviință să mă boteze după legea lor. HOGAȘ, M. N. 32. – Variantă: garagáță s. f.

CARAGÁȚĂ, caragațe, s. f. Coțofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreață. [Var.: garagáță s. f.] – Ngr. karakaxa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

caragáță s. f., g.-d. art. caragáței; pl. caragáțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CARAGÁȚĂ s. v. coțofană.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

caragáță (caragáțe), s. f. – Coțofană. Var. caragace.Mr. caracacsă, megl. căcărască. Ngr. ϰαραϰάξα, „specie de pasăre”, poate contaminat cu tc. kargaça „cioară”, dim. de la karga (DAR; Scriban), cf. bg. karagaška. Din tc., după Șeineanu, II, 87. Nu este clară legătura acestui cuvînt cu chirighiță, s. f., numele altei păsări (Sterna hirundo); aceasta din urmă ar putea fi mai curînd identificată cu chirță, s. f. (specie de pasăre cu ciocul negru și aripi rotunjite), pe care DAR îl derivă de la mag. kirics.

CARAGÁȚĂ ~e f. 1) reg. Pasăre din familia corvidelor, de talie mică, cu aripi scurte și cu coadă lungă, foarte gălăgioasă și hrăpăreață; coțofană. 2) fig. Femeie vorbăreață. /<ngr. karakáxa

caragáță f., pl. e, și (rar) -gáce f., pl. ăcĭ (ngr. karakáxa, bg. garagáška, d. turc. kargača, dim. d. karga, cĭoară, și kára-karga, cĭoacă. E și sic. carcarazza, coțofană, și rus. karagátka, un fel de rață. Cp. cu coroĭ). Sud. Coțofană. Fig. Iron. Femeĭe ridiculă.

caragáce sf vz caragață

coțofa sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 33 / Pl: ~fene / E: ns cf ucr кукохвостир] 1 (Orn) Pasăre din familia corvidelor, cât un porumbel, cu coadă lungă, cu penele de pe spate negre, iar cele de pe piept albe (Pica pica). 2 (Orn) Pasăre din familia corvidelor, cu ciocul puternic, întors la vârf, cu coada în formă de daltă, mai lungă decât corpul, cu penele negre pătate cu alb, care fură obiecte sclipitoare și este gălăgioasă Si: (reg) caragață, caragațin, ciorcobară, ciorcușă, coțofeică, frașcă, garagace, sarcoi, scaragață, țarcă, țarcoi, țărcușă, vrașcă (Pica caudata). 3 (Îvp; îe) Mâncat de ~feni pe șale Bubos. 4 (Îae) Jupuit. 5 (Prt) Femeie rea. 6 (Prt) Femeie guralivă. 7 (Prt) Țigancă. 8 (Reg; pan) Bucată de lemn ca o cătușă care ține împreună capetele celor doi căpriori pe care se sprijină acoperișul casei Si: (reg) cătușă, chingă, cocoșlău, găinar, limba-caprei Vz limbă, primblă, prinsoare, scleamă. 9 (Reg; pan) Fiecare dintre capetele furculițelor ce se încrucișează peste inima carului.

garagață sf, i vz caragață

GARAGÁȚĂ s. f. v. caragață.

GARAGÁȚĂ s. f. v. caragață.

GARAGÁȚĂ s. f. v. caragață.

caragace (caragață) f. coțofană. [Turc. KARAGAČA, cioară mică (coțofana fiind din genul „Corvus”): forma caragață corespunde variantei gr. mod.].

coțofánă f., pl. ene (rudă cu ngr. kótsyfas, merlă). Sud. O pasăre din neamu corbuluĭ și a gaițeĭ, cu penele albe și negre și numită încă și caragață, țarcă și știrică (pica caudata). Fig. Femeĭe vorbăreață.

caragáță s. f., g.-d. art. caragáței; pl. caragáțe


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

de garagață expr. de formă.

garagață, garagațe s. f. vociferare, ceartă, scandal.

Intrare: caragață
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caragață
  • caragața
plural
  • caragațe
  • caragațele
genitiv-dativ singular
  • caragațe
  • caragaței
plural
  • caragațe
  • caragațelor
vocativ singular
  • caragață
  • caragațo
plural
  • caragațelor
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • garagață
  • garagața
plural
  • garagațe
  • garagațele
genitiv-dativ singular
  • garagațe
  • garagaței
plural
  • garagațe
  • garagațelor
vocativ singular
  • garagață
  • garagațo
plural
  • garagațelor

garagață caragață

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Plesnind de trei ori din bici, de astă dată mă făcu o caragață. ȘEZ. VII 53.
      surse: DLRLC
    • interjecție Taci... muiere; și ce-ai văzut și ce-ai auzit mai bine le vedea și le auzea coțofenile, că tot atîta era. Garagața, ca și ele; și ce mi-e mintea lor, ce mi-e mintea ta? DELAVRANCEA, S. 224.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat familiar admite vocativul Femeie vorbăreață.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Să nu crezi că mă cheamă «Bădia»; ia, stolul acesta de caragațe, pe care-l vezi dumneata aicea, a găsit de cuviință să mă boteze după legea lor. HOGAȘ, M. N. 32.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie familiar A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: