CARAGAȚĂ, caragațe, s. f. 1. Coțofană, țarcă. Plesnind de trei ori din bici, de astă dată mă făcu o caragață. ȘEZ. VII 53. ◊ (Cu valoare de interjecție, imitînd strigătul coțofenei; atestat în forma garagață) Taci... muiere; și ce-ai văzut și ce-ai auzit mai bine le vedea și le auzea coțofenile, că tot atîta era. Garagața, ca și ele; și ce mi-e mintea lor, ce mi-e mintea ta? DELAVRANCEA, S. 224. 2. Fig. (Familiar) Femeie vorbăreață. V. gaiță. Să nu crezi că mă cheamă «Bădia»; ia, stolul acesta de caragațe, pe care-l vezi dumneata aicea, a găsit de cuviință să mă boteze după legea lor. HOGAȘ, M. N. 32. – Variantă: garagață s. f.