14 definiții pentru caracul (blană) carachiul


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

caracul [At: DEX2 / E: fr caracul] 1 sm Rasă de oi ale căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2 sn Blăniță de miel aparținând rasei caracul (1). 3 sn Obiect de îmbrăcăminte confecționat din caracul (2).

CARACÚL, (1) s. m., (2) caraculuri, s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m., s. n.] – Din fr. caracul.

CARACÚL, (1) s. m., (2) s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul, 2. S. n. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m. și n.] – Din fr. caracul.

CARACÚL, (1) s. m., (2) s. n. 1. Numele unei rase de oi ai căror miei au blană buclată, asemănătoare cu astrahanul. 2. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc. [Var.: carachiúl s. m. și n.] – Fr. caracul.

CARACÚL s.m. Rasă de oi cu blană buclată, de obicei neagră, asemănătoare cu astrahanul. // s.n. Blănița unui miel din această rasă. [Pl. (s.m.) -li, (s.n.) -luri, var. carachiul s.m.n. / < Karakul – oraș în Asia Centrală].

CARACÚL s. m. 1. rasă de oi cu blana buclată, neagră, asemănătoare cu astrahanul. 2. blăniță de miel din această rasă. (< fr. caracul)

CARACÚL n. 1) Rasă de oi, originară din Asia Centrală (orașul Karakul), ai căror miei au o blană buclată. 2) Blană de miel din această rasă, din care se fac paltoane, căciuli etc. /<fr. caracul

carachiúl sm vz caracal

CARACHIÚL s. m., s. n. v. caracul.

CARACHIÚL s. m. și n. v. caracul.

CARACHIÚL s. m. și n. v. caracul.

CARACHIÚL s.m. și n. v. caracul.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

caracul [pron. caracǘl] s. n., (blănițe, confecții) pl. caraculuri

caracúl (rasă, blăniță, obiect confecționat) s. n., pl. („blănițe, confecții”) caracúluri

Intrare: caracul (blană)
caracul2 (s.n.) substantiv neutru
  • pronunție: caracül
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caracul
  • caraculul
  • caraculu‑
plural
  • caraculuri
  • caraculurile
genitiv-dativ singular
  • caracul
  • caraculului
plural
  • caraculuri
  • caraculurilor
vocativ singular
plural
carachiul2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carachiul
  • carachiulul
  • carachiulu‑
plural
  • carachiuluri
  • carachiulurile
genitiv-dativ singular
  • carachiul
  • carachiulului
plural
  • carachiuluri
  • carachiulurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

caracul (blană) carachiul

  • 1. Blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: