capot² sn [At: NEGRUZZI, S. I, 78 / V: ~od / Pl: ~oate, (înv) ~uri / E: fr capote] 1 Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie. 2 Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. corectat(ă)

CAPOT², capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (de obicei lungă pînă la călcîie). V. halat. Văzură copila ieșind din ietac în capot de noapte. NEGRUZZI, S. I 227. 2. (Învechit) Un fel de manta boierească sau militară. [Călăreți turci] purtînd pe dînșii niște capoate... care îmblănite, care cusute cu fir. ODOBESCU, S. I 133. Tată-meu, care pe atunci era hatman, se leagă în grabă cu șalul la cap, își pune capotul cel roșu și încalecă calul. GHICA, S. 320. Unul c-o sabie-ntoarsă, c-un capot roș infirat Și haine inaurite este turcește-mbrăcat. NEGRUZZI, S.I 120. – Variantă: capod (ARDELEANU, D. 15) s. n.

CAPOT², capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă pînă la călcîie). 2. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – (1) Fr. capot, (2) tc. kapot.

CAPOT¹ s.n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă pînă la călcîie). 2. Învelitoare de pînză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. [Pl. -oate, var. capod s.n. / < fr. capot].

CAPOT¹ s. n. 1. îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. (< fr. capot)

CAPOT ~oate n. 1) Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă; halat. 2) Învelitoare de pânză cu care se acoperă diferite obiecte pe puntea unei nave. /<fr. capot

capot n. haină femeiască de casă deschisă pe dinainte.(= fr. capote).

capót și capód n., pl. urĭ și oate, oade (turc. kapot și kapod, d. it. cappotto, manta cu glugă, manta militară, d. cappa, manta. V. capă, capelă 1, capișon, căput, cabană 1, scap. Cp. cu căcĭulă). Munt. Sec. 18-19. Manta boĭerească. Manta militară. Azĭ (capot, pl. oate, d. rus. kapót, din fr. capote). Rochie dintr’o singură bucată pe care femeile o poartă în casă (V. capoțel). – În Munt. vulg. capod (TMI, 2, 173).

capod sn vz capot²

CAPOD s. n. v. capot².

CAPOD s.n. v. capot¹ [în DN].

capód, V. capot.

capot¹ (îmbrăcăminte; învelitoare) s. n., pl. capoate

capot² (îmbrăcăminte, învelitoare) s. n., pl. capoate

capot (halat, manta, învelitoare) s. n., pl. capoate

capot, pl. capoate

capot, -oate.

CAPOT s. halat. (Purta prin casă un ~.)

CAPOT s. halat. (Purta prin casă un ~.)

capot (capoate), s. n. – 1. Manta militară. – 2. Halat, îmbrăcăminte de casă. – Mr. capot. It. capotto, prin intermediul tc. kapot (Cihac, II, 40; Șeineanu, II, 87); cf. ngr. ϰαπότο sau ϰαπότα, bg., rus. kapot, ceh., mag. kaput. Din același cuvînt it. vine fr. capote, care a dat în rom. capotă, s. f. (manta militară; acoperiș pliabil al unui automobil; prezervativ), cu der. capota, vb. (a se scufunda; a se nărui) și capotaj, s. n. (încuietoarea capotei unui automobil; răsturnare).