12 definiții pentru caiac


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

caiác sn [At: DEX2 / Pl: ~ace / E: fr kayak] 1 Ambarcație de sport ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri și care este condusă cu una sau două padele. 2 Sport nautic care se practică cu caiacul (1). 3 Ambarcație mică, cu înveliș de piele de focă, folosită de eschimoși.

CAIÁC, caiace, s. n. 1. Ambarcațiune de sport ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri și care este condusă cu una sau două padele. 2. Sport nautic care se practică cu caiacul (1). 3. Ambarcațiune mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși. [Pr.: ca-iac] – Din fr. kayak.

CAIÁC, caiace, s. n. 1. Ambarcație de sport ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri și care este condusă cu una sau două padele. 2. Sport nautic care se practică cu caiacul (1). 3. Ambarcație mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși. [Pr.: -ca-iac] – Din fr. kayak.

CAIÁC, caiace, s. n. Barcă anume construită pentru sport și curse, ascuțită la capete și acoperită cu pînză impermeabilă care lasă loc liber numai vîslașului; se conduce cu una sau cu două padele.

CAIÁC, caiace, s. n. Barcă de sport, ascuțită la capete, condusă cu una sau cu două padele. – Fr. kayak.

CAIÁC s.n. 1. Ambarcație de sport ascuțită la capete și condusă cu padele. ◊ Caiac canoe = ambarcație sportivă cu mai multe posturi de vâslit. ♦ Ramură sportivă practicată cu această ambarcație. 2. Barcă de pescuit, originară din Groenlanda, făcută din piei de focă. [Pron. ca-iac, pl. -ce, -curi. / cf. fr. kayak < cuv. eschimos].

CAIÁC s. n. 1. barcă din piei de focă la eschimoși pentru vânătoare și pescuit. 2. ambarcație ascuțită la capete și condusă cu una sau două padele. ◊ sport nautic care o practică. (< fr. kayak)

CAIÁC ~ce n. 1) Ambarcație pentru o singură persoană, construită din piele și oase de focă. 2) Luntre sportivă ascuțită la ambele capete, acționată cu ajutorul padelelor. 3) Sport nautic practicat cu această ambarcație. [Sil. ca-iac] /<turc. kayak

CAIÁC, caiace, s. n. 1. Barcă pentru sport ascuțită la ambele capete. 2. Sport nautic practicat cu caiacul. 3. Ambarcație mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși pentru vânătoare și pescuit. – Din fr. kayac < cuv. eschimos.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

caiác (barcă de sport, barcă eschimosă) s. n., pl. caiáce

caiác s. n. (sil. -iac), pl. caiáce

Intrare: caiac
caiac1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caiac
  • caiacul
  • caiacu‑
plural
  • caiace
  • caiacele
genitiv-dativ singular
  • caiac
  • caiacului
plural
  • caiace
  • caiacelor
vocativ singular
plural
caiac2 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caiac
  • caiacul
  • caiacu‑
plural
  • caiacuri
  • caiacurile
genitiv-dativ singular
  • caiac
  • caiacului
plural
  • caiacuri
  • caiacurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

caiac

  • 1. Ambarcațiune de sport ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri și care este condusă cu una sau două padele.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. Caiac canoe = ambarcație sportivă cu mai multe posturi de vâslit.
      surse: DN
  • 2. Sport nautic care se practică cu caiacul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 3. Ambarcațiune mică, cu înveliș din piele de focă, folosită de eschimoși.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: