13 definiții pentru cacom (animal)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakım.

cacom sm [At: CANTEMIR, IST. 262 / V: cacum / Pl: ~i / E: tc kakum] (Zlg; îrg) 1 Animal asemănător cu dihorul, cu blana albă și vârful cozii negru Si: hermină. 2 (Prc) Blană prelucrată de cacom (1).

CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakim.

CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) s. n. (Învechit) 1. Hermină. Ian spune-mi, drag vecine, Cum ai scăpat din lăbi de om? întrebă jderul pe cacom. DONICI, F. 101. 2. Blana acestui animal.

CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) s. n. (Înv. și reg.) 1. (Zool.) Hermină. 2. Blana acestui animal. – Tc. kakim.

CACÓM1 ~i m. înv. Mamifer carnivor de talie mică, având corp alungit și subțire, picioare scurte și blană fină, albă iarna și brună vara; hermină; helge. /<turc. kakim

cacom m. 1. mic animal din N. Europei și al Aziei, care seamănă dihorului, cu blana scumpă albă, iar vârful coadei negrii (Putorius erminea); 2. blană de cacom: giubeaua blănită cu cacom NEGR. [Turc. KAKUM].

cacóm și (vechĭ) cacúm m. (turc. [d. ar.] kakum). Un fel de jder alb peste tot, afară de vîrfu coadeĭ, care e negru (putórius ermisea). Blana luĭ e foarte scumpă și se întrebuințează la mantalele suveranilor în marile ceremoniĭ. E și emblema integritățiĭ morale. V. și ermelin și mustelid.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cacóm1 (animal) (înv., reg.) s. m., pl. cacómi

cacóm (animal) s. m., pl. cacómi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CACOM s. (ZOOL.; Mustela erminea) hermelină, hermină, (Mold. și Bucov.) helge. (Blană de ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cacóm (cacomi), s. m. – Hermină (Tutorius erminea). Tc. kakum (Roesler 594; Șeineanu, II, 70; Lokotsch 1020); cf. ngr. ϰαϰάούμι. Sec. XVII, înv.

Intrare: cacom (animal)
cacom1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cacom
  • cacomul
  • cacomu‑
plural
  • cacomi
  • cacomii
genitiv-dativ singular
  • cacom
  • cacomului
plural
  • cacomi
  • cacomilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cacom (animal)

etimologie: