12 definiții pentru căsnicie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂSNICÍE, căsnicii, s. f. Trai în comun al soților, viață conjugală; căsătorie. – Casnic + suf. -ie.

CĂSNICÍE, căsnicii, s. f. Trai în comun al soților, viață conjugală; căsătorie. – Casnic + suf. -ie.

căsnicie sf [At: N. COSTIN, L. I, 47/23 / Pl: ~cii / E: casnic + -ie] 1 (Înv) Administrare a bunurilor casnice Si: casă (48), gospodărie. 2 Trai în comun al soților Si: căsătorie, menaj.

CĂSNICÍE, căsnicii, s. f. Trai în comun al soților, viață conjugală. Ar fi fost o copilărie să facă o apropieie între o biată căsnicie la întîmplare și-ntre o gospodărie care se înjgheba cu grijă. SADOVEANU, O. TV 88. Anul lor de căsnicie nu fusese turburat niciodată. C. PETRESCU, S. 159 Ea de mult devenise tezaurul căsniciei lui. EMINESCU, N. 83.

CĂSNICÍE, căsnicii, s. f. Trai în comun al soților, viață conjugală. – Din casnic + suf. -ie.

CĂSNICÍE ~i f. Trai în comun al soților; viață conjugală. [Art. căsnicia; G.-D. căsniciei; Sil. -ci-e] /casnic + suf. ~ie

căsnicíe f. Gospodărie, menaj.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căsnicíe s. f., art. căsnicía, g.-d. art. căsnicíei; pl. căsnicíi, art. căsnicíile

căsnicíe s. f., art. căsnicía, g.-d. art. căsnicíei; pl. căsnicíi, art. căsnicíile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂSNICÍE s. casă, căsătorie, menaj, (livr.) mariaj, matrimoniu, (rar) gospodărie, (pop.) însoțire, (înv.) maritagiu, (grecism înv.) sinichesion. (O ~ fericită.)

CĂSNICIE s. casă, căsătorie, menaj, (livr.) mariaj, matrimoniu, (rar) gospodărie, (pop.) însoțire, (înv.) maritagiu, (grecism înv.) sinichesion. (O ~ fericită.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

jugul căsniciei expr. (peior.) privațiuni pe care le presupune viața conjugală.

Intrare: căsnicie
căsnicie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căsnicie
  • căsnicia
plural
  • căsnicii
  • căsniciile
genitiv-dativ singular
  • căsnicii
  • căsniciei
plural
  • căsnicii
  • căsniciilor
vocativ singular
plural

căsnicie

  • 1. Trai în comun al soților, viață conjugală.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: căsătorie 3 exemple
    exemple
    • Ar fi fost o copilărie să facă o apropiere între o biată căsnicie la întîmplare și-ntre o gospodărie care se înjgheba cu grijă. SADOVEANU, O. IV 88.
      surse: DLRLC
    • Anul lor de căsnicie nu fusese turburat niciodată. C. PETRESCU, S. 159.
      surse: DLRLC
    • Ea de mult devenise tezaurul căsniciei lui. EMINESCU, N. 83.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Casnic + sufix -ie.
    surse: DEX '98 DEX '09