15 definiții pentru căscăund (s.m.) căscăun


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căscăúnd, ~ă smf, a [At: DOSOFTEI, V. S. II, 54/1 / V: ~nt, căscăún / Pl: ~nzi, ~e / E: ml *cascabundus] 1-2 (Persoană) care cască gura la tot ceea ce vede, fără să înțeleagă sensul evenimentelor Si: boblete, hăbăuc, nătăfleț, nătărău, năuc, neghiob, prostănac, tândală, tont, zăpăcit, zevzec.

CĂSCĂÚND, -Ă, căscăunzi, -de, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care își pierde vremea în zadar; (persoană) care dă dovadă de neglijență, de dezinteres; gură-cască, nătăfleț, zăpăcit. – Lat. *cascabundus.

CĂSCĂÚND, -Ă, căscăunzi, -de, s. m. și f. (Pop.) Gură-cască, nătăfleț, zăpăcit. – Lat. *cascabundus.

CĂSCĂÚND, -Ă, căscăunzi, -de, s. m. și f. Persoană care castă gura la tot ce vede și aude, fără să priceapă bine; gură-cască, nătăfleț, tont, zăpăcit. Ei devin vagabonzii ulițelor, căscăunzii răspîntiilor, trîntorii cafenelelor. VLAHUȚĂ, O A. 189. Ei îl porecleau zicîndu-i căscăundul satului. ISPIRESCU, L. 299. – Variantă: căscăún, -ă (CONTEMPORANUL, III 730) s. m. și f.

CĂSCĂÚND, -Ă, căscăunzi, -de, s. m. și f. Gură-cască, nătăfleț, zăpăcit. – Lat. *cascabundus.

căscăund m. cașcă-gură: de boiul lui mărunțel cu chipul căscăund ISP. [Lat. CASCABUNDUS].

căscăúnd, -ă s. și adj. (d. căscăŭ cu term. din bolund). Munt. Căscăŭ.

căscăún sm vz căscăund

CĂSCĂÚN, -Ă s. m. și f. v. căscăund.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!căscăúnd (pop.) adj. m., s. m., pl. căscăúnzi; adj. f., s. f. căscăúndă, pl. căscăúnde

căscăúnd s. m., pl. căscăúnzi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂSCĂÚND s. v. cască-gură, gură-cască, gură-căscată.

căscăund s. v. CASCĂ-GURĂ. GURĂ-CASCĂ. GURĂ-CĂSCATĂ.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

căscăun, -ă, căscăuni, -e s. m., sf. persoană distrată / aiurită.

Intrare: căscăund (s.m.)
căscăund substantiv masculin
substantiv masculin (M5)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căscăund
  • căscăundul
  • căscăundu‑
plural
  • căscăunzi
  • căscăunzii
genitiv-dativ singular
  • căscăund
  • căscăundului
plural
  • căscăunzi
  • căscăunzilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căscăun
  • căscăunul
  • căscăunu‑
plural
  • căscăuni
  • căscăunii
genitiv-dativ singular
  • căscăun
  • căscăunului
plural
  • căscăuni
  • căscăunilor
vocativ singular
  • căscăunule
  • căscăune
plural
  • căscăunilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căscăund, -ă căscăund (2) căscăundă căscăun căscăună

  • 1. popular (Persoană) care își pierde vremea în zadar; (persoană) care dă dovadă de neglijență, de dezinteres.
    exemple
    • Ei devin vagabonzii ulițelor, căscăunzii răspîntiilor, trîntorii cafenelelor. VLAHUȚĂ, O. A. 189.
      surse: DLRLC
    • Ei îl porecleau zicîndu-i căscăundul satului. ISPIRESCU, L. 299.
      surse: DLRLC

etimologie: