10 definiții pentru cărindar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂRINDÁR s. m. (Pop.) Ianuarie. – Lat. calendarius.

CĂRINDÁR s. m. (Pop.) Ianuarie. – Lat. calendarius.

CĂRINDÁR s. m. (Pop.) Ianuarie. – Lat. calendarius.

CĂRINDÁR s. m. (Învechit și popular) Ianuarie. În luna lui cărindar, pe un ger de crăpau lemnele și pietrele, bătu Rusciucul. ISPIRESCU, M. V. 15.

Cărindar m. numele popular al lunei Ianuarie. [Lat. CALENDARIUM, restrâns asupra primei luni a anului].

*calendár n., pl. e (lat. calendarium, d. calendae, calende. V. colindă și coleadnic. Tablou zilelor anuluĭ. Fig. A face cuĭva capu calendar, a-l incomoda foarte mult, a-l ameți. – Calendaru roman își datorește originea luĭ Romul, care compuse un an de 300 de zile împărțit în 10 lunĭ (V. calende). Numa, succesoru luĭ, le adăugă pe cele-lalte doŭă. La 46 în ainte de Hristos, Ĭuliŭ Cezar l-a reformat ca să-l pună în raport cu cursu soareluĭ, și s’a numit atuncĭ calendaru ĭulian. O zi complementară saŭ bisextilă fu intercalată la fiecare patru anĭ, dar acest an era prea scurt și rămînea în urmă cu 7 zile la 900 de anĭ, în cît, la 1582, echinocțiu de primăvară era înapoĭ cu zece zile. Papa Grigore XIII dădu ordin ca 5 Octobre al acestuĭ an să fie 15 Octobre și suprimă zilele bisextile seculare, afară de una la patru anĭ. Acest calendar numit gregorian, a fost adoptat de toțĭ catoliciĭ și protestanțiĭ, ĭar la 1 April 1919 și de România (de biserica românească la 1 Oct. 1924). Vechĭu calendar ortodox era, la 1900, cu treĭ-spre-zece zile în urmă. Și calendaru gregorian are o eroare, dar numaĭ de o zi la 4000 de anĭ. – Calendaru republican francez, stabilit de Convențiunea națională la 24 Novembre 1793, fixase începutu anuluĭ la echinocțiu de toamnă (22 sept.) și avea 12 lunĭ de 30 de zile, plus 5 zile complementare, care trebuĭaŭ să fie consacrate celebrăriĭ sărbătorilor republicane. Numele lunilor eraŭ: p. toamnă, vendémaire (lat. vindémia, culesu viilor), brumaire (d. brumă) și frimaire (fr. frimas, poleĭ); p. ĭarnă: nivóse (lat. nix, nĭvís, zăpadă), pluviôse (lat. plúvia, ploaĭe) și ventôse (lat. ventus, vînt); p. primăvară: germinal (d. germine), floréal (d. floare) și prairie, livadă); p. vară: messidor (lat. messis, seceriș), thermidor (vgr. thermós, cald) și fructidor (d. fruct). Aceste numirĭ poetice au fost inventate de convenționalu Fabre d’Eglantine. Lunile se împărțeaŭ în treĭ decade, ĭar zilele se numeaŭ: primidi, duodi, tridi, quartidi, quintidi, sextidi, septidi, octidi, nonidi și decadi. – Formele cărindar saŭ călindar îs fabricațiunĭ literare. V. almanah.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!cărindár (ianuarie) s. m., g.-d. art. lui cărindár

cărindár (ianuarie) s. m.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂRINDÁR s. v. calendar, ianuarie.

cărindar s. v. CALENDAR. IANUARIE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cărindár, (călindariu), s.m. – (pop.) 1. Luna ianuarie; gerar, gerariu, ghenarie. Mult mai frecvent în Maramureș se folosește ianuari, ienuari (ALRRM, 1973: 651). 2. Calendar. – Lat. calendarius (DLRM, DEX).

cărindár, (călindariu), s.m. – (pop.) Luna ianuarie; gerar, gerariu, ghenarie. Mult mai frecvent în Maramureș e forma ianuari, ienuari (ALR 1973: 651). – Lat. calendarium.

Intrare: cărindar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărindar
  • cărindarul
  • cărindaru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cărindar
  • cărindarului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cărindar

etimologie: