16 definiții pentru călău calău


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

călắu1 sm [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 231 / V: (înv) caló / Pl: ~ắi / E: rrm kalo „negru”] 1 Bărbat însărcinat cu executarea osândiților la moarte Si: hoher, gâde. 2 (Pex) Om crud, sângeros, care supune pe cineva la chinuri Si: tiran, ucigaș.

călắu2 sm [At: LB / Pl: ~ắi / E: cal + -ău] 1 (Îrg) Căloi (1). 2 (Pex) Om mare, mătăhălos, lălâu.

CĂLẮU, călăi, s. m. Bărbat însărcinat cu executarea osândiților la moarte; gâde, hoher. ♦ Fig. Om crud, sângeros, care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigaș. – Din țig. kalo „negru”.

CĂLẮU, călăi, s. m. Bărbat însărcinat cu executarea osândiților la moarte; gâde, hoher. ♦ Fig. Om crud, sângeros, care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigaș. – Din țig. kalo „negru”.

CĂLẮU, călăi, s. m. 1. (În vechile orînduiri) Bărbat însărcinat cu execuția osîndiților la moarte; gîde. Călăul, regelui mai reteza pe buturugă Cîteva capete de răsculați. BOUREANU, S. P. 7. (În forma regională calău) [Domnul] striga: «Gios pe covor, Tăiați-i capul din zbor». Un călău se răpezea, Iataganu-și netezea. ALECSANDRI, P. P. 182. 2. Fig. Om rău care supune pe cineva la chinuri, la torturi; tiran, ucigaș. Răscoală-ți copiii viteji ca titanii! Ca fiara, în care înfipt-ai cuțitul, Călăii să urle, să-și lepede anii De pradă și lene, – să-și vadă tiranii, Prin lacrimi sfîrșitul. NECULUȚĂ, Ț. D. 108. Cum de s-au îndurat părinții mei de mine, de m-au dat pe mîna unui călău ca acesta! El are să mă piardă. SBIERA, P. 277. [Lăpușneanu] își dete duhul în mînile călăilor săi. NEGRUZZI, S. I 165. Fig. Deznădejde fioroasă... Mi-ai fost soră prea iubită și mi-ai fost și crud călău. MACEDONSKI, O. I 94.

CĂLẮU, călăi, s. m. Bărbat însărcinat cu execuția osândiților la moarte; gâde. ♦ Fig. Om rău care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigaș. – Țig. kalo „negru”.

CĂLẮU ~i m. 1) Persoană care execută condamnații la moarte. 2) fig. Om crud; om plin de răutate. [Sil. că-lău] /<țig. kalo

călău m. 1. cel însărcinat cu execuțiunea osândiților la moarte; 2. fig. omul sângiurilor, tiran. [Țigăn. KALO, țigan, călăii recrutându-se mai ales dintre Țigani].

calắŭ m. (țig. kaló, Țigan, fiind-că ceĭ maĭ mulțĭ calăĭ de pe la noĭ eraŭ Țiganĭ). Est. Acela care ucide pe ceĭ condamnațĭ la moarte (în Buc. și „hingher”). Fig. Om crud. – În vest călăŭ. V. gîde și gelat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

călắu s. m., art. călắul; pl. călắi, art. călắii

călău s. m., art. călăul; pl. călăi, art. călăii (sil. -lă-ii)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂLĂU s. gâde, (rar) torționar, ucigător, (înv. și reg.) hingher, (reg.) hoher, (înv.) gealat, măcelar, speculator. (~ executa pe cei condamnați la moarte.)

CĂLĂU s. gîde, (rar) torționar, ucigător, (înv. și reg.) hingher, (reg.) hoher, (înv.) gealat, măcelar, speculator. (~ executa pe cei condamnați la moarte.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

călắu (călắi), s. m.1. Gîde. – 2. Tiran, asupritor. Țig. kalo „negru” și „țigan” (Miklosich, Zig., 229; Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 272; Gáldi, Dict., 226); cf. rezervele lui Graur 132. Se explică prin împrejurarea că se recrutau călăi exclusiv dintre sclavii țigani, întrucît îndeletnicirea lor era considerată extrem de rușinoasă. Cf. și sp. caló, și probabil lat. med. caloforcium „furcă”, de unde fr. califourchon, în care primul element nu a fost explicat pînă acum (Littré și Dauzat îl consideră inexplicabil; Schuchardt propunea o imposibilă der de la caballus; Gamillscheg presupune un *confurcium și Bloch-Wartburg recunoaște cuvîntul breton kall „testicule”). Cel mai probabil este că lat. caloforcium însemna, cum atestă glosele „furca gîdelui”. Pentru Lahovary 321, călău este cuvînt autohton, anterior invaziei indoeurop.

Intrare: călău
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călău
  • călăul
  • călău‑
plural
  • călăi
  • călăii
genitiv-dativ singular
  • călău
  • călăului
plural
  • călăi
  • călăilor
vocativ singular
  • călăule
plural
  • călăilor
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • calău
  • calăul
plural
  • calăi
  • calăii
genitiv-dativ singular
  • calău
  • calăului
plural
  • calăi
  • calăilor
vocativ singular
  • calăule
plural
  • calăilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

călău calău

  • 1. Bărbat însărcinat cu executarea osândiților la moarte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: gâde hoher 2 exemple
    exemple
    • Călăul regelui mai reteza pe buturugă Cîteva capete de răsculați. BOUREANU, S. P. 7.
      surse: DLRLC
    • [Domnul] striga: «Gios pe covor, Tăiați-i capul din zbor». Un călău se răpezea, Iataganu-și netezea. ALECSANDRI, P. P. 182.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Om crud, sângeros, care supune pe cineva la chinuri.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: tiran ucigaș (persoană) 4 exemple
      exemple
      • Răscoală-ți copiii viteji ca titanii! Ca fiara, în care înfipt-ai cuțitul, Călăii să urle, să-și lepede anii De pradă și lene, – să-și vadă tiranii, Prin lacrimi sfîrșitul. NECULUȚĂ, Ț. D. 108.
        surse: DLRLC
      • Cum de s-au îndurat părinții mei de mine, de m-au dat pe mîna unui călău ca acesta! El are să mă piardă. SBIERA, P. 277.
        surse: DLRLC
      • [Lăpușneanu] își dete duhul în mînile călăilor săi. NEGRUZZI, S. I 165.
        surse: DLRLC
      • figurat Deznădejde fioroasă... Mi-ai fost soră prea iubită și mi-ai fost și crud călău. MACEDONSKI, O. I 94.
        surse: DLRLC

etimologie: