cântător, ~oare [At: TETRAEV. (1571) / Pl: ~i, ~oare / E: cânta + -ător] 1 a (D. oameni) Care cântă (bine) cu vocea Si: cântăreț (1). 2 a (D. păsări) Care scoate sunete plăcute, melodioase Si: cântăreț (2). 3-5 smf Cântăreț (3-5). 6 sm (Îvp) Cocoș. 7 sm (Îvp; îlav) Pe la ~i Pe la cântatul cocoșilor.

CÂNTĂTOR ~oare (~ori, ~oare) (despre persoane sau despre păsări) Care cântă frumos; care are darul de a cânta. /a cânta + suf. ~ător

cântător a. și m. 1. care cântă: pasăre cântătoare; 2. cocoș: despre ziori la glas viu de cântători AL.; 3. pl. timp despre ziuă, când cântă cocoșii: noaptea pe la cântători când zorile ’s albe. AL.

CÎNTĂTOR I. adj. verb. CÎNTA. Care cîntă: pasăre cîntătoare ¶ ¶ C. NECÎNTĂTOR. II. sm. 1 Cel ce cîntă, cîntăreț: cu capul așezat pe labele de dinainte, zăcea privind la ~ (SLV.) ¶ 2 📆 Pe la ~i, aproape de ziuă, cînd cîntă cocoșii: adese-ori, noaptea, pe la ~i, se aud bocete în pădure (GN.). III. CÎNTĂTOARE sf. Tr.-Carp. Bocitoare.

CÎNTĂTOR², -OARE, cîntători, -oare, adj. (Despre oameni și păsări) Care cîntă, care știe să cînte; cîntăreț. Pasăre cîntătoare. ▭ Frunză verde lăcrimioară, Am avut o sorioară, Iubitoare, Cîntătoare, Născută la flori de soare. HODOȘ, P. P. 105. 4; Fig. Era orașul... O verde oază fermecată Cu repezi ape cîntătoare. MACEDONSKI, O. I 188.

cîntătór, -oáre adj. Care cîntă. Fig. Cocoș. Pe la cîntătorĭ, cînd cîntă cocoșiĭ, noaptea spre dimineață.

cântător adj. m., s. m., pl. cântători; adj. f. sg. și pl. cântătoare

cântător adj. m., s. m., pl. cântători; adj. f. sg. și pl. cântătoare

cântător adj. m., s. m., pl. cântători; f. sg. și pl. cântătoare

CÂNTĂTOR adj. (înv.) cântăreț. (Pasăre ~oare.)

CÎNTĂTOR adj. (înv.) cîntăreț. (Pasăre ~. )

cântător, cântători, adj., s.m. (înv.; pop.) Dimineața devreme; la primul cântat al cocoșilor: „Că vă vin colindători / Noaptea, pe la cântători” (Memoria, 2001: 91). – Din cânta, cântat + suf. -ori (MDA); din cânta + suf. -tor, un calc după sl., în care numele păsării stă în legătură cu vb. a cânta (Frățilă).