69 de definiții pentru câine câne


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

câine sm [At: MOXA, 363/29 / V: (reg) câne[1] / Pl: ~ni / E: ml canis] 1 Mamifer carnivor din familia canidelor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris) 2 (Irn; îe) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca ~le cu pisica sau a se mânca ca ~nii Se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc și se ceartă întruna. 3 (Îe) A tăia frunză la ~ni A trândăvi. 4 (Îae) A nu avea nici o ocupație. 5 (Îe) A trăi ca ~le la stână A trăi bine. 6 (Îe) Nu e nici ~ nici ogar Nu are o situație clară. 7 (Îae) Nu aparține unei categorii determinate. 8 (Îe) Nu-i numai un ~ ciunt de coadă Aspectul în discuție este comun și altora. 9 (Îe) Viață de ~ Viață grea, plină de lipsuri. 10 (Irn; îe) Umblă ~nii cu covrigi (sau colaci) în coadă E mare belșug. 11 Epitet dat unui om rău. 12 (Ast; pop; îc) ~le-Mare Numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius). 13 (Ast; pop; îc) ~le-Mic Numele unei constelații boreale, situate între Hidra și Orion. 14 (Zlg; îc) ~-de-mare Rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achantias vulgaris). 15 (Ent; îc) ~le-babei Larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. 15 Masa de lucru a dogarului. corectată

  1. cânecâne Ladislau Strifler

CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris).Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nicio ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis.

CẤINE, câini, s. m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris).Expr. (Ir.) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înțeleg deloc, nu se pot suferi, se dușmănesc și se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nici o ocupație. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situație clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face; caracteristica, aspectul în discuție e comun și altora. Viață de câine = viață grea, plină de lipsuri. (Ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belșug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelații boreale (din care face parte și Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelații boreale, situată între Hidra și Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenușie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete. [Var.: (reg.) cấne s. m.] – Lat. canis.

câine s. m. în sint. s. între câine și lup„Lansarea cărții «Între câine și lup» de Emil Hurezeanu.” ◊ „22” 7/96 p. 15. ◊ „[...] acest titlu [...] reprezintă traducerea expresiei franțuzești «entre chien et loup», expresie ce desemnează un anumit moment al zilei, punctul ei final. Totuși, nu este vorba despre un punct în adevăratul sens al cuvântului, ci despre un moment, o trecere. Ne aflăm în fluxul temporal, iar ceea ce se vizează prin acest titlu este o perioadă de tranziție.” ◊ „22” 8/96 p. 14.

CÂÍNE ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit și folosit la pază, vânătoare etc. ◊ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o poziție bine determinată. A tăia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trăi ca ~ele cu pisica (a se mânca ca ~ii) a fi în relații rele; a se dușmăni. (Undeva) umblă ~ii cu colaci în coadă se spune când cineva crede, că undeva se trăiește foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coadă mai sunt oameni sau situații de felul acesta. 2) fig. Om rău, câinos. ◊ Porc de ~ om ticălos. Coadă de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelație boreală în care intră și Sirius. ~le-Mic constelație boreală între Hydra și Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagră de talie mică și culoare albastră-cenușie. /<lat. canis

câine m. 1. animal domestic din familia carnivorelor digitigrade; 2. fig. (termen de dispreț) om rău (câinele fiind considerat ca tipul răutății): câinele de tată-său Pop.; 3. porecla ce Turcii dau creștinilor: om făr’de-lege, un câine creștin Bot.; 4. nume a două constelațiuni; 5. Mold. (sens tehnic) masă de tras doage; 6. nume de animale: câine tătăresc, numele bucovinean al nagâțului (pe care Tătarii l’ar fi dresat spre a descoperi pe Românii ascunși); [Mold. câne= lat. CANEM; sensul 5 face aluziune la imaginea animalului culcat pe labele sale] ║ adv. câine-câinește, cu mare greutate: a o duce câine-câinește.

chíșa-câinelui sf [At: H XIV, 349 / E: nct] (Bot; reg) Floare nedefinită mai îndeaproape.

ciocrác sm [At: H III, 118 / E: Ciocrac (o parte din Șcheii Brașovului) csnp] Nume al unui câine ciobănesc.

CẤNE s. m. v. câine.

CÎÍNE, cîini, s. m. (Și în forma regională cîne) 1. Animal mamifer carnivor, din aceeași familie cu lupul și cu vulpea, domesticit și folosit pentru pază, vînătoare etc. Cînele zvîcni înainte și prepelița sări în aer și porni sfîrîind în zbor, la înălțimea omului. SADOVEANU, O. VII 82. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni... «Te-or răzbuna copiii mei!Și-acum mă taie, dacă vrei, Și-aruncă-mă la cîni!» COȘBUC, P. I 114. Mînia lui dumnezeu, ce era afară: să nu scoți cîne din casă, dar încă om! CREANGĂ, P. 143. Păcat, sărmanul, să moară ca un cîne. CREANGĂ, P. 330. În satul fără cîini, te plimbi fără băț (= unde nu te simți în primejdie, nu-ți iei măsuri de apărare). ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A trăi ca cîine cu pisica sau a se mînca ca cîinii = a nu se înțelege de loc, a trăi în certuri, în dușmănie. A tăia frunză cîinilor (sau la cîini) = a trîndăvi, a nu lucra nimic. A trăi ca cîinele la stînă = a trăi bine. A petrece ca cîineie în car = a petrece rău. Nu e nici cîine nici ogar = n-are nici o trăsătură distinctivă. Nu-i numai un cîine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face. Cîinele care latră nu mușcă = cel care face multă gură nu e totdeauna cel mai primejdios. Îi mănîncă cîinii din traistă v. mînca. Cîine-cîinește v. cîinește. Porc de cîine v. porc. A ieși ca cîinele din iarnă = a fi foarte slab. A da cu căciula în cîini v. căciulă. Viață de cîine = viață grea, lipsită de bucurii. ◊ (Ironic) Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e belșug. (Cu o construcție mai rară) Trăiesc de cînd cîinii purtau colaci în coadă. ALECSANDRI, T. I 358. ◊ Fig. Nume dat unui om rău, hain. Ne-ai vîndut cu mîinile legate, cîine! DAVIDOGLU, O. 111. ◊ Expr. A fi cîine = a fi rău, hain. Destinul ne-a fost cîine. TULBURE, V. R. 26. Dar, zău, doru-i mare cîne, Peste multe dealuri vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 93. A-i fi cuiva cîine = a te purta cu cineva cu cruzime, în mod hain. 2. Compuse: cîine-de-mare = specie de pește de mare cu pielea foarte tare; cîinele-mare = numele unei constelații boreale (din care face pafte și Sirius, cea mai luminoasă stea de pe boltă); Cîinele-mic = numele unei constelații boreale, între Hydra și Orion; cîinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare și păros, cu un cîrlig osos la unul din capete. Cînele-babei e flocos ca un cîne și mușcă. MARIAN, INS. 277; laptele-cîinelui v. lapte. – Variantă; (Transilv., Mold.) cîne s. m.

câine-exploratór s. m. Câine folosit în diverse explorări ◊ „În Canada [...] câinii vor fi folosiți pentru explorarea unor zăcăminte de minerale utile. În prezent, o echipă de biologi face experiențe cu un grup de asemenea câini-exploratori. Sc. 13 XI 72 p. 4 //din câine + explorator//

cî́ĭne, cîĭnésc, cîĭnéște, cîĭnós, V. cîne ș. a.

cî́ne (est) și cî́ĭne (vest) m. (lat. canis, it. cane, pv. ca, fr. chien, pg. câo). Un animal domestic foarte credincĭos care păzește casa, latră și merge cu omu la vînat. (Există zecĭ de speciĭ. În Australia îs și sălbaticĭ). Fig. Om crud (ca cînele cu dușmaniĭ stăpînuluĭ luĭ). Epitet de ură la adresa Jidanuluĭ: măĭ cîne! Cîne turbat, om foarte furios. Cîne de mare, rechin. Astr. Cînele mare, o constelațiune boreală. Cînele mic, o constelațiune australă. V. box, cățel, copoŭ, dulăŭ, ogar, prepelicar, javră; lup, urs, vulpe, șacal, hienă.

frige-cîne și frige-línte m., pl. tot așa. Fam. Mare avar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cấine-câinéște loc. adv.

cấine-de-máre (rechin) s. m., pl. cấini-de-máre

Cấinele-Máre (constelație) s. propriu m.

Cấinele-Míc (constelație) s. propriu m.

láptele-cấinelui (plantă) s. m.

!pătrunjélul-cấinelui (plantă) (pă-trun-) s. m. art.

!poáma-cấinelui (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. poámei-cấinelui

câine-câinéște loc. adv.

Câinele-Máre (astron.) s. pr. m.

Câinele-Mic (astron.) s. pr. m.

láptele-câinelui (bot.) s. m.

pătrunjélul-câinelui s. m. (sil. -trun-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÂINE s. 1. (ZOOL.; Canis familiaris) (rar) lătrător. 2. (ENTOM.) câinele-babei = (reg.) molie, mâța-popii. (~ este larva unor fluturi de noapte.) 3. (ASTRON.) câinele-mare = (pop.) dulăul (art.); câinele-mic = (pop.) cățelul (art.).

CÂINE-TĂTĂRÉSC s. v. nagâț.

CÂINELE-MÍC s. v. sfredelul.

CEAPA-CÂINELUI s. v. ceapă-de-mare.

FÂNUL-CÂINELUI s. v. roșățea.

LEMNUL-CÂINELUI s. v. lemn-câinesc, părul-ciutei, salbă-moale, verigar, vonicer.

POAMA-CÂINELUI s. v. părul-ciutei, salbă-moale, verigar.

câine-tătăresc s. v. NAGÎȚ.

ceapa-cîinelui s. v. CEAPĂ-DE-MARE.

CÎINE s. 1. (ZOOL.; Canis familiaris) (rar) lătrător. 2. (ENTOM.) cîinele-babei = (reg.) molie, mîța-popii. (~ este larva unor fluturi de noapte.) 3. (ASTRON.) cîinele-mare= (pop.) dulăul (art.); cîinele-mic = (pop.) cățelul (art.).

fînul-cîinelui s. v. ROȘĂȚEA.

lemnul-cîinelui s. v. LEMN-CÎINESC. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR. VONICER.

mărariul-cîinelui s. v. ROMONIȚĂ-PUTUROASĂ.

poama-cîinelui s. v. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cî́ine (cîini), s. m.1. Cîine. – 2. Om fără suflet, tiran. – 3. Masă de dogar. – Var. (Mold.) cîne. Mr. cîne, megl. cǫini, istr. căre. Lat. canis (Pușcariu 367; REW 1592; Candrea-Dens., 337; DAR); cf. alb. kjiën, it. cane, prov. ca, fr. chien, sp. (gal.) can, port. cão. Forma cîine, cu i posterior (ca mîine, pîine; cf. și spîimînta), proprie Munt., a fost aproape general adoptată în lit.; totuși sînt numeroși scriitori de origine mold. sau trans. care continuă să scrie cîne. Der. cîinărie, s. f. (haită de cîini); cîiner, s. m. (Mold., persoană care strînge cîini vagabonzi); cîinesc, adv. (privitor la cîini; crud, neomenos); cîinește, adv. (în felul cîinilor; cu cruzime); cîinime, s. f. (haită de cîini); cîinos, adj. (fără suflet); cîinoșie, s. f. (răutate, cruzime). Cf. L. Șeineanu, Les noms romans du chien et leurs applications métaphoriques în Mém. Soc. Ling., XIV (1906-8), p. 210-75.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CÎINE. Subst. Cîine, cîne (reg.); cățea, cățelușă (dim.), cotei, coteicuță (dim.); cățel, cățeluș (dim.), cățelan, cățelandru, cuțulache (fam.), cuțu, cuțulan (rar), griv (pop.), grivei (reg.). Dulău, zăvod; cîine sălbatic, dingo; cîine ciobănesc; cîine de vînătoare; cîine dresat; cîine polițist; cîine-lup; caniș; dog, buldog, boxer, mops; ogar, ogarcă (pop.); cocker; copoi, copoiaș (dim.), căpău (reg.), capaucă (reg.); poanter, pointer; fox, foxterier; prepelicar, barbet, brac; bernardin; saint-bernard; doberman; dalmațian; molos; baset, boldei, boldeică; setter; șpiț; pechinez; terier, șoricar; pudel. Javră, păhaie (depr.), potaie. Jigodie, jigărie (pop.), jiganie, cotarlă, șarlă (reg.). Haită de cîini. Ogărime. Rasă canină. Pedigriu. Adj. Cîinesc, de cîine, canin; ogarnic (rar), ogăratic (rar), copoiesc (rar). Vb. A lătra, a hămăi, a chefni, a bate (reg.), a zăpăi (reg.), a țăhni (reg.); a mîrîi, a hîrîi, a chelălăi, a scheuna, a țilăi (reg.). A mușca. A se gudura; a da din coadă; a face sluj. A urla a pustiu. Adv. Cîinește, ogărește (rar). V. animale carnivore, glasuri de animale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CÎINE (lat. canis) s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor (Canis familiaris). Este unul dintre primele animale domesticite de om. În prezent există mai mult de 300 de rase de c., foarte diferite ca aspect și ca folosire (ex. c. de pază, c. ciobănesc, c. lup etc.). Longevitatea maximă: 20 ani. ◊ Câine enot v. enot. 2. (IHT.) Câine-de-mare = rechin din Marea Neagră, cu corpul de c. 1 m lungime, de culoare albăstră-cenușie (Acanthias vulgaris). Nu e periculos pentru om. 3. (ZOOL.) Cîinele-babei = larvă mare și păroasă a unor fluturi de noapte.

CÎINELE MARE (Canis major), constelație din emisfera australă, compusă din c. 70 de stele vizibile. Conține cea mai strălucitoare stea de pe bolta cerească: Sirius.

CÎINELE MIC (Canis minor), constelație din emisfera boreală, situată la S de constelația Gemenii. Conține c. 37 de stele vizibile, dintre care cea mai strălucitoare este Procyon.

CÎINII DE VÎNĂTOARE (Canes Venatici), constelație din emisfera boreală, situată la S de constelația Ursa Mare. Conține o galaxie în spirală și cîteva stele puțin strălucitoare.

RÂUL CÂINELUI, râu, afl. stg. al Vedei, pe terit. com. Buzescu (jud. Teleorman); 84 km. Izv. din N. C. Găvanu-Burdea, din arealul com. Siliștea Nouă.

CYNOGLOSSUM L., TURBAREA CÎINELUI, CINOGLOSUM, fam. Boraginaceae. Gen originar din Asia, America de N, Europa, cca 85 specii, erbacee, vivace, se cultivă și ca anuale sau bienale. înflorește vara. Flori mici, violete-strălucitoare, roșii sau albe. Frunze verzi-albicioase, acoperite cu un puf fin, cele superioare lanceolate, sesile și puțin amplexicaule, cele inferioare eliptice, pe o tulpină dreaptă, ramificată, păroasă (peri cenușii). Rădăcină cărnoasă, fusiformă. Fruct format din nucule ovate.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da cu căciula-n câini expr. (pop.) 1. a fi beat. 2. a se comporta fără a ține seama de normele sociale.

a se avea precum câinele cu pisica expr. a se certa întruna, a nu se înțelege deloc

a se mânca ca câinii expr. a se dușmăni.

a tăia dracului bureți / frunză la câini expr. a-și pierde vremea.

a-i fi (cuiva de ceva) cum îi este câinelui a linge sare expr. a nu dori deloc să se facă un anumit lucru.

a-l râde și câinii / și ciorile expr. a fi obiectul batjocurii membrilor unei comunități.

brânză bună în burduf de câine expr. persoană al cărei comportament îi umbrește calitățile.[1]

  1. Nu este argou, ci o expresie populară românească care descrie o persoană care are calități pe care, însă, nu le folosește. — raduborza

câine roșu expr. (intl.) procuror.

Câinii Roșii expr. 1. echipa de fotbal Dinamo București. 2. (prin ext.) echipele Clubului Dinamo din toate ramurile sportive. 3. suporterii echipei de fotbal Dinamo București.

o vreme să nu dai un câine afară din casă expr. vreme rea.

plin de noroc ca și câinele de purici expr. foarte norocos.

porc de câine expr. ticălos, nemernic, nelegiuit.

viață de câine expr. viață foarte grea.

Intrare: câine
substantiv masculin (M45)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • câine
  • câinele
plural
  • câini
  • câinii
genitiv-dativ singular
  • câine
  • câinelui
plural
  • câini
  • câinilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M45)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • câne
  • cânele
plural
  • câni
  • cânii
genitiv-dativ singular
  • câne
  • cânelui
plural
  • câni
  • cânilor
vocativ singular
plural