bușeală sf [At: DEX² / Pl: ~eli / E: buși + -eală] Lovitură înfundată (cu pumnul) Si: bușitură, izbitură.

bușeală s.f. (pop.) Lovitură înfundată (cu pumnul); trîntire (cu violență) a unor lucruri, producînd un zgomot puternic; izbitură, trînteală, (pop.) bușai, bușitură. Din salon... se auziră deodată răcnete, bușeli, bufneli (M. I. CAR.). ◊ Expr. A lua pe cineva la bușeală (sau la bușeli) = a bate pe cineva zdravăn. Și unde mi-l luă pe ăl Păcală al meu la bușeli măcelarul (ISP.). • pl. -eli, -ele. /buși² + -eală.

BUȘEALĂ, bușeli, s. f. Lovitură înfundată (cu pumnul), izbitură. Înlăuntru s-amestecă val-vîrtej ciocneli de pahare, bușeli de călcîie, cu zbîrnîitul otova al cobzarului. DELAVRANCEA, S. 6. Și tinde mi-l luă pe ăl Păcală al meu la bușeli măcelarul... ISPIRESCU, la TDRG.

BUȘEALĂ, bușeli, s. f. Lovitură înfundată (cu pumnul); izbitură. – Din buși² + suf. -eală.

BUȘEALĂ ~eli f. 1) v. A BUȘI. 2) Bătaie înfundată cu pumnii. /a buși + suf. ~eală

bușeală f. lovitură cu pumnul.

bușeálă f., pl. elĭ. Trînteală, lovitură care te face să cazĭ cu un zgomot înfundat, bușaĭ.

bușală sf vz bușeală

bușeală s. f., g.-d. art. bușelii; pl. bușeli

bușeală s. f., g.-d. art. bușelii; pl. bușeli

bușeală s. f., g.-d. art. bușelii; pl. bușeli