8 definiții pentru buiestru (cal)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buiestru, ~iastră [At: H VII, 149 / V: ~iast~ / Pl: ~eștri, ~tre / E: ml *ambulester] (Reg) 1-2 sm, a (Cal) care, în mers, aduce concomitent înainte picioarele laterale. 3 sn Mersul calului care calcă cu ambele picioare (dinainte sau din lateral) concomitent. 4 a Nărăvaș.

BUIÉSTRU, -IÁSTRĂ, buieștri, -stre, s. m., s. n., adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale în timpul căruia pașii se fac cu picioarele din aceeași parte. 2. Adj., s. m. Buiestraș. 3. Adj. Nărăvaș; neastâmpărat, zburdalnic. – Et. nec.

BUIÉSTRU, -IÁSTRĂ, buieștri, -iestre, s. m., s. n., adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale în timpul căruia pașii se fac cu picioarele din aceeași parte. 2. Adj., s. m. Buiestraș. 3. Adj. Nărăvaș; neastâmpărat, zburdalnic. – Et. nec.

buiestru m. mersul calului când ridică deodată cele două picioare dinainte, pas repede: cal bătrân nu se mai învață în buiestru. [Origină necunoscută].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buiéstru adj. m., s. m. (sil. -ies-), pl. buiéștri; f. sg. buiástră (sil. -ias-), pl. buiéstre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUIÉSTRU adj., s. buiestraș. (Un ~ tânăr.)

BUIESTRU adj., s. buiestraș. (Un ~ tînăr.)

Intrare: buiestru (cal)
buiestru2 (s.m.) substantiv masculin
  • silabație: bu-ies-tru
substantiv masculin (M63)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buiestru
  • buiestrul
  • buiestru‑
plural
  • buieștri
  • buieștrii
genitiv-dativ singular
  • buiestru
  • buiestrului
plural
  • buieștri
  • buieștrilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buiestru (cal) buiastră

etimologie: