10 definiții pentru buiestraș (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buiestraș, ~ă [At: SLAVICI, N. I, 105 / V: ~ruș / Pl: ~i, ~e / E: buiestru + -aș] 1-2 sm, a (Cal) care merge în buiestru (2).

BUIESTRÁȘ, buiestrași, adj., s. m. (Cal) care merge în buiestru (1); buiestru (2). – Buiestru + suf. -aș.

BUIESTRÁȘ, buiestrași, adj., s. m. (Cal) care merge în buiestru (1); buiestru (2). – Buiestru + suf. -aș.

BUIESTRÁȘ, buiestrași, s. m. Cal care merge în buiestru. Tătarul abia se putea ține de stăpînul său pe buiestrașul lui cu urechile aplecate îndărăt. SADOVEANU, J. 143. Ajungînd la cotul dealului, unde apucă drumul spre Poienița, buiestrașul gîfîind își potolește puțin mersul la urcuș. CARAGIALE, O. I 373. Flăcăul dă călcîie buiestrașului. CARAGIALE, O. I 372. ◊ (Adjectival) Venea călare pe un murg buiestraș. SLAVICI, N. I 92.

BUIESTRÁȘ, buiestrași, s. m. (Adesea adjectival) Cal care merge în buiestru. – Din buiestru + suf. -aș.

BUIESTRÁȘ ~i m. Cal care merge în buiestru. [Sil. bu-ies-] /buiestru + suf. ~aș


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buiestráș (-ies-) adj. m., s. m., pl. buiestráși

buiestráș adj. m., s. m. (sil. -ies-), pl. buiestráși


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUIESTRÁȘ adj., s. buiestru. (Cal ~.)

BUIESTRAȘ adj., s. buiestru. (Cal ~.)

Intrare: buiestraș (s.m.)
buiestraș2 (s.m.) substantiv masculin
  • silabație: bu-ies-traș
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buiestraș
  • buiestrașul
  • buiestrașu‑
plural
  • buiestrași
  • buiestrașii
genitiv-dativ singular
  • buiestraș
  • buiestrașului
plural
  • buiestrași
  • buiestrașilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buiestraș

  • 1. (Cal) care merge în buiestru; buiestru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: buiestru (cal) 4 exemple
    exemple
    • Tătarul abia se putea ține de stăpînul său pe buiestrașul lui cu urechile aplecate îndărăt. SADOVEANU, J. 143.
      surse: DLRLC
    • Ajungînd la cotul dealului, unde apucă drumul spre Poienița, buiestrașul gîfîind își potolește puțin mersul la urcuș. CARAGIALE, O. I 373.
      surse: DLRLC
    • Flăcăul dă călcîie buiestrașului. CARAGIALE, O. I 372.
      surse: DLRLC
    • Venea călare pe un murg buiestraș. SLAVICI, N. I 92.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Buiestru + sufix -aș.
    surse: DEX '98 DEX '09