buiecire sf [At: I. IONESCU, C. 36 / Pl: ~ri / E: buieci + -re] (D. plante; rar) Creștere în înălțime.

buiecire s.f. (pop.) Faptul de a (se) buieci. ♦ Creștere în înălțime. • pl. -i. /v. buieci.

BUICI vb. IV v. buieci.

BUIECI, buiecesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). [Pr.: bu-ie-. – Var.: buici vb. IV] – Din buiac.

buici vb. IV. v. buieci.

buieci vb. IV. (pop.) I intr. 1 (despre plante) A se dezvolta, a crește din abundență. Aici buiecesc brazii. ♦ A crește peste măsură (în dauna rodului). Grîul buiecește... se face nalt, însă mic la spic (I. ION.). ◊ (refl.) Se vor prea îmbuieci holdele (ECON.). 2 (despre pămînt) A se îngrășa, a deveni foarte roditor. Scrie... că-i buieciră țarinele (VARL.). 3 (despre animale) A se înmulți și dezvolta foarte bine. 4 A zburda. II refl. (despre oameni) A se îngîmfa, a nu-și mai încăpea în piele. Vlahii... de biruință ca aceasta buiecindu-să (CANT.). III tr. fact. A face pe cineva să- și piardă capul de îngîmfare, de bucurie etc. Nărocul pe bulgari buiecind... au început a se gîlcevi (CANT.). • prez.ind. -esc. și buici, buiuci, îmbuieci vb. IV. /buiac + -i.

BUICI, buicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). [Pr.: bu-i-ci] – Din buiac.

BUICI, buicesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură, în dauna rodului. Grîul buicește într-acest pămînt, se face nalt, însă mic la spic. I. IONESCU M. 566. ◊ (Glumeț, despre oameni) Am buicit de ploi. CONTEMPORANUL, VII 493. – Pronunțat: bu-i-.

BUICI, buicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. (Despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). 2. (Despre animale sălbatice) A se ivi, a ieși din ascunzătoare. – Din buiac.

buieci/buici (a ~) (bu-i-) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecesc/buicesc, imperf. 3 sg. buiecea/buicea; conj. prez. 3 să buiecească/buicească

buieci/buici (sil. bu-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecesc/buicesc, imperf. 3 sg. buiecea/buicea; conj. prez. 3 sg. și pl. buiecească/buicească

bui(e)ci, bui(e)cesc, vb. IV (reg.) 1. (despre plante și vite) a crește peste măsură, a se dezvolta, a-i merge bine. 2. (despre oameni) a fi arogant, a se îngâmfa.

buieci, buiecesc, v.r. (reg.) 1. (ref. la oameni) A fi neastâmpărat, plin de energie, activ. 2. (ref. la vegetație) A crește abundent. 3. (ref. la animale) A se zbengui; a trage cu forță. – Din buiac (MDA).