BRÂULEȚ, brâulețe, s. n. 1. Diminutiv al lui brâu; brâușor, brânișor. 2. Numele mai multor dansuri populare; melodie după care se execută aceste dansuri; brâu (II). [Pr.: brâ-u-] – Brâu + suf. -uleț.

brâuleț sn [At: PAMFILE, J. II, 274 / Pl: ~e / E: brâu + -uleț] 1-2 (Șhp) Brâu mic (și frumos) Si: brânișor (1-2), brâușor (1-2), brâuț (1-2). 3-4 Brâu (12-13).

BRÂULEȚ, brâulețe, s. n. 1. Diminutiv al lui brâu; brâușor, brânișor. 2. Numele mai multor dansuri populare; melodie după care se execută aceste dansuri; brâu. [Pr.: brâ-u-] – Brâu + suf. -uleț.

brîuleț s.n. 1 Dim. al lui brîu; brîușor. 2 Numele mai multor dansuri populare romanești; brîu. ♦ Melodie după care se execută aceste dansuri. Ilie începu să zică cu foc un brîuleț, de tremura frunza poienii (SADOV.). • sil. brî-u-. pl. -e. /brîu + -uleț.

BRÎULEȚ, brîulețe, s. n. 1. Diminutiv al lui brîu (I 1). 2. Numele unui dans popular și melodia după care se joacă. V. brîu (II). Ilie începu să zică cu foc un brîuleț, de tremura frunza poienii. SADOVEANU, O. I 302. – Pronunțat: brî-u-.

BRÎULEȚ, brîulețe, s. n. 1. Diminutiv al lui brîu. 2. Numele unui dans popular și melodia după care se execută.

brîuléț n., pl. e. Brîŭ mic. Brîŭ (cîntecu și jocu).

brâuleț (desp. brâ-u-) s. n., pl. brâulețe

brâuleț (brâ-u-) s. n., pl. brâulețe

brâuleț s. n. (sil. brâ-u-), pl. brâulețe

BRÂULEȚ s. 1. brâușor, (pop.) brânișor. (Un ~ strâns pe talie.) 2. brâu. (A dansat un ~.)

BRÎULEȚ s. 1. brîușor, (pop.) brînișor. (Un ~ strîns pe talie.) 2. brîu. (A dansat un ~.)