brâglă sf [At: PAMFILE, I. C. 273 / V: bârgă^[1], bârlă, bractă, bradă^[2], braglă, brăclă / Pl: ~le / E: nct] (Țes) 1 Vătală. 2 (Pop; îe) A se pune la ~ le mari A se apuca de treabă grea. corectat(ă)

bârglă sf vz brâglă

bârlă sf vz brâglă

blâglă^[1] sf vz brâglă

braclă^[1] sf vz brâglă

bractă sf vz brâglă

bradă sf vz brâglă

braglă sf vz brâglă

brăclă sf vz brâglă

brâdă sf vz brâglă

râglă^[1] sf vz brâglă

BRÎGLĂ sf. (mai adesea pl. BRÎGLE) ⛓ = VĂTALĂ.

BRÎGLĂ, brîgle, s. f. (Mai ales la pl.) Partea mobilă a unui război de țesut, care susține spata; vătală. Bătea cu brîgla. RETEGANUL, P. V 40. Te văd, lele, în război, Cum îți umblă mîinile. Cum tot dai cu brîglele. BIBICESCU, P. P. 33.

BRÎGLĂ, brîgle, s. f. Partea mobilă la războiul de țesut, care susține spata.

brâgle f. pl. în Oltenia și Tr.: vatale (la stative). [Origină necunoscută].

brîglă f., pl. e (rudă cu ceh. brdlo și germ. bridle id.). Olt. Vatală.

brâglă (desp. brâ-glă) s. f., g.-d. art. brâglei; pl. brâgle

brâglă (brâ-glă) s. f., g.-d. art. brâglei; pl. brâgle

brâglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. brâglei; pl. brâgle

brîglă (brîgle), s. f. – Parte mobilă la războiul de țesut. – Var. bîr(g)lă, braglă, braclă. – Megl. bîrdilă. Bg. bŭrdilo (Cihac, II, 9; DAR), prin intermediul unei forme bîrd(i)lă, ca în megl. – Der. brîglar, s. m. (arțar).

BRÂGLĂ s. v. vatală.

brîglă s. v. VATALĂ.

brâglă, brâgle, s.f. (reg.) Partea mobilă de la războiul de țesut care susține spata: „Brâglele cuprind între ele spata, cu care se bate bătătura. Brâglele sunt atârnate de jugul stativelor prin două brațe, iar ițele de niște sfori care sunt atârnate pe bâta de pe jugul stativelor” (Bârlea, 1924, II: 469). – Probabil din *bârdlă (< vsl. *bîrdlo) (DER).

brâglă, brâgle, s.f. – (reg.) Partea mobilă de la războiul de țesut care susține spata: „Brâglele cuprind între ele spata, cu care se bate bătătura. Brâglele sunt atârnate de jugul stativelor prin două brațe, iar ițele de niște sfori care sunt atârnate pe bâta de pe jugul stativelor” (Bârlea, 1924, II: 469). – Et. nec. (MDA); probabil rom. *bârdlă (< vsl. *bîrdlo) (DER).

brâglă, -e, s.f. – Partea mobilă de la războiul de țesut care susține spata: „Brâglele cuprind între ele spata, cu care se bate bătătura. Brâglele sunt atârnate de jugul stativelor prin două brațe; iar ițele de niște sfori care sunt atârnate pe bâta de pe jugul stativelor” (Bârlea 1924 II: 469). – Et. nec. (MDA).