17 definiții pentru brișcă (trăsură) bricică


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BRÍȘCĂ2, briști, s. f. Trăsurică ușoară, neacoperită, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă. – Din rus. bricika.

bríșcă2 sf [At: I. IONESCU, M. 436 / V: bricică / Pl: ~ște / E: pn briczka, rs бричка] (Pop) Trăsură mică, neacoperită, trasă de un cal sau doi Si: cabrioletă.

BRÍȘCĂ2, briște, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă. – Din rus. bricika.

BRÍȘCĂ1, briști, s. f. Trăsură mică, ușoară, neacoperită (v. cabrioletă); trăsură de țară. Îi aștepta brișca galbenă de la Amara cu Ichim pe capră. REBREANU, R. II 7. A alergat cu brișca la moașa satului. CARAGIALE, M. 13. Brișca mea-i la portița grădinei... Ne-am sui iute într-însa și nici tătarii nu ne-ar prinde. ALECSANDRI, T. I 214. – Pl. și: briște. – Variantă: (învechit) brícică (pronunțat brici-că) (ALECSANDRI, T. 529) s. f.

BRÍȘCĂ2, briști, s. f. Trăsură mică, ușoară, neacoperită; trăsură de țară. – Rus bricka.

BRÍȘCĂ ~ti f. Trăsură ușoară și neacoperită, cu două roți, trasă de un cal; șaretă. /<rus. brițka

brișcă f. Mold. cabrioletă. [Pol. BRYCZKA].

bríșcă f., pl. ște, ștĭ și șce, șcĭ (rut. rus. bg. brička, pol. bryczka, d. germ. birutsche, care vine d. it. biroccio, baroccio, „cu doŭă roate”). Mold. și (maĭ ales) Munt. Trăsurică (cu 2 saŭ 4 cu roate), nadișancă. V. cabrioletă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bríșcă s. f., g.-d. art. bríștii; pl. briști

bríșcă (trăsură, briceag) s. f., g.-d. art. bríștii; pl. briști


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BRÍȘCĂ s. (reg.) nadiceancă. (~ cu un cal.)

BRIȘCĂ s. (reg.) nadiceancă. (~ cu un cal.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

brișcă (briște), s. f. – Trăsurică, șaretă. Pol. bryczka, ceh., rus., bg. brička (Cihac, II, 29; Berneker 93).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bríșcă1, briște, s.f. – (reg.) Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi, 1925: 227). – Din rus. bricika (Cihac, DEX, MDA) < germ. Birutche < it. biroccio „cu două roate” (Scriban).

bríșcă1, briști, s.f. – Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi 1925: 227). – Din rus. bricika.

Intrare: brișcă (trăsură)
brișcă2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F50)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brișcă
  • brișca
plural
  • briști
  • briștile
genitiv-dativ singular
  • briști
  • briștii
plural
  • briști
  • briștilor
vocativ singular
plural
brișcă1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F9)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brișcă
  • brișca
plural
  • briște
  • briștele
genitiv-dativ singular
  • briște
  • briștei
plural
  • briște
  • briștelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F99)
Flexiune necunoscută.
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bricică
  • bricica
plural
genitiv-dativ singular
  • bricicăi
plural
vocativ singular
plural

brișcă (trăsură) bricică

etimologie: