18 definiții pentru brișcă (pl. -te)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bríșcă1 sf [At: MARIAN, NU. 513 / V: ~ștă / Pl: ? / E: mg bricska] (Pop) Briceag cu prăsele de lemn și cu o singură limbă.

bríșcă2 sf [At: I. IONESCU, M. 436 / V: bricică / Pl: ~ște / E: pn briczka, rs бричка] (Pop) Trăsură mică, neacoperită, trasă de un cal sau doi Si: cabrioletă.

BRÍȘCĂ1, briște, s. f. (Reg.) Briceag. [Pl. și: briști] – Din magh. bicska (influențat de brici și briceag).

BRÍȘCĂ1, briște, s. f. (Reg.) Briceag. [Pl. și: briști] – Din magh. bicska (influențat de brici și briceag).

BRÍȘCĂ2, briște, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă. – Din rus. bricika.

BRÍȘCĂ2, briști și briște, s. f. (Transilv.) Briceag.

BRÍȘCĂ1, briște, s. f. (Reg.) Briceag. [Pl. și: briști] – Magh. bicska.

brișcă f. Mold. cabrioletă. [Pol. BRYCZKA].

bríșcă f., pl. ște, ștĭ și șce, șcĭ (rut. rus. bg. brička, pol. bryczka, d. germ. birutsche, care vine d. it. biroccio, baroccio, „cu doŭă roate”). Mold. și (maĭ ales) Munt. Trăsurică (cu 2 saŭ 4 cu roate), nadișancă. V. cabrioletă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bríșcă s. f., g.-d. art. bríștii; pl. briști


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BRÍȘCĂ s. (reg.) nadiceancă. (~ cu un cal.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

brișcă (briște), s. f. – Trăsurică, șaretă. Pol. bryczka, ceh., rus., bg. brička (Cihac, II, 29; Berneker 93).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bríșcă1, briște, s.f. – (reg.) Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi, 1925: 227). – Din rus. bricika (Cihac, DEX, MDA) < germ. Birutche < it. biroccio „cu două roate” (Scriban).

bríșcă2, s.f. – (reg.) Briceag: „Ajunge în Țara Oașului, acolo unde oamenii sunt mai bătăuși, unde toți poartă brișcă la tisău...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 40). ♦ (onom.) Brișcan, Brișcaru, nume de familie (21 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. bicska „briceag”, contaminat cu brici (DEX, MDA).

bríșcă1, briști, s.f. – Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi 1925: 227). – Din rus. bricika.

bríșcă2, briște, s.f. – Briceag. – Din magh. bicska „briceag”, contaminat cu brici.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

brișcă, briște s. f. (reg.) briceag

Intrare: brișcă (pl. -te)
brișcă (pl. -te) substantiv feminin
substantiv feminin (F9)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brișcă
  • brișca
plural
  • briște
  • briștele
genitiv-dativ singular
  • briște
  • briștei
plural
  • briște
  • briștelor
vocativ singular
plural