BONJUR interj., (2) bonjuri, s. m., (3) bonjururi, s. n. 1. Interj. Cuvânt de salut pentru orice moment al zilei, echivalent cu bună ziua. 2. S. m. (Înv.) Bonjurist. 3. S. n. (Înv.) Haină la modă la mijlocul sec. XIX. – Din fr. bonjour.

bonjur interj., s.n. 1 interj. Formă de salut echivalent cu „bună ziua”. 2 s.n. (înv.) Haină la modă purtată de bonjuriști, croită după ultima modă. Un bonjur făcut după jurnal (C. NEGR.). • scris și bonjour. pl. n. -uri. /<fr. bonjour.

BONJUR² s. n. (Învechit) Haină la modă pe la jumătatea secolului al XIX-lea (purtată de bonjuriști). În locul nădragilor acelor roși să pui un pantalon elegant, botine de glanț, un bonjur făcut după jurnal, ca toată lumea bine educată. NEGRUZZI, S. III 58.

BONJUR², bonjururi, s. n. (Înv.) Haină la modă pe la jumătatea secolului al XIX-lea. – Din fr. bonjour.

bonjur n. 1. bună ziua (formulă de salutare): și îndată viind, unul îl cinstește cu bonjur PANN; 2. bonjurist: bonjurii cu lungi plete AL.; 3. haină croită după ultima modă: să pui un bonjur făcut după jurnal NEGR.; 4. numele muntenesc al ciupagului țărancei [= fr. bonjour].

bonjur³ (haină) (înv.) s. n., pl. bonjururi

bonjur³ (haină) (înv.) s. n., pl. bonjururi

bonjur s. n., pl. bonjururi

bonjur (bonjururi), s. n. – 1. Bună ziua; formulă care se folosește încă în saloane și în chip amical. – 2. (Înv.) Costum european. Fr. bonjour. – Der. bonjurist, s. m. (în prima jumătate a sec. XIX, tînăr educat în Franța, cu idei reformiste, franțuzit).

bonjur, s. n. sg. (intl.) buzunarul din spate al pantalonilor.