15 definiții pentru bobârnac băbârnac bărbănac


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bobârnac sn [At: CARAGIALE, N. F. 71 / V: băb~, bărbăn~ / Pl: ~ace, (rar) ~uri / E: ns cf bobârnă] 1 Lovitură dată (peste nas) prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare Cf (pop) sfârlă, frișcă. 2 (Fig) Aluzie răutăcioasă. 3 (Fig; îe; și pasiv) A da (a lua, a dobândi) un ~ (sau ~ace) A (fi) certa(t). 4 (Îae) A (fi) ironiza(t). 5 (Îf băb~; îcs) Joc cu băbârnaci Joc de copii cu pietricele mici, rotunde.

BOBÂRNÁC, bobârnace, s. n. Lovitură dată peste nas, peste ureche etc. prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare. ♦ Fig. Aluzie răutăcioasă, înțepătură la adresa cuiva. – Et. nec.

BOBÂRNÁC, bobârnace, s. n. Lovitură dată peste nas, peste ureche etc. prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare. ♦ Fig. Aluzie răutăcioasă, înțepătură la adresa cuiva. – Et. nec.

BOBÂRNÁC, bobârnace, s. n. Lovitură dată cu degetul mijlociu încovoiat, apăsat sub cel mare și destins apoi brusc. ♦ Fig. Aluzie răutăcioasă.

BOBÂRNÁC ~ce n. Lovitură dată cu degetul mijlociu, desprins brusc și cu putere de sub degetul mare. /Orig. nec.

bobârnac n. 1. lovitură cu degetul pus așa sub policar în cât scapă de sub dânsul cu violență; 2. fam. mustrare, imputare: a căpăta câteva bobârnace. [Origină necunoscută].

băbârnac sn vz bobârnac

bărbănac sn vz bobârnac

BOBÎRNÁC, bobîrnace, s. n. Lovitură dată cu degetul mijlociu încovoiat și apăsat sub cel mare și apoi destins brusc. V. tiflă. Dădu un bobîrnac fișicului de napoleoni, care se împrăștiară pe jos. V. ROM. noiembrie 1953, 32. A rîs scurt... și cu un bobîrnac a făcut să-ți lunece căciula peste nas. PAS, Z. I 78. Dădea necontenit bobîrnace gunoaielor de pe haine. DELAVRANCEA, H. T. 99. Mîndra călăreață îi trage un bobîrnac în nas. CARAGIALE, N. F. 71. ♦ Fig. Mustrare exprimată mai mult prin aluzii răutăcioase. Grădinarul... dobîndise pînă atunci cîteva bobîrnace de la fetele împăratului, că bagă argați tot ce este mai urîcios. ISPIRESCU, L. 232.

bobîrnác n., pl. e (d. borbonac, care se izbește și cu sfîrla). Fam. Lovitură dată cu unu din cele patru degete (maĭ ales arătătoru orĭ cu mijlociu) după ce a fost despecat din degetu cel mare, sfîrlă. Fig. Iron. Mustrare, observațiune: a primi bobîrnace.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bobârnác s. n., pl. bobấrnace

bobârnác s. n., pl. bobârnáce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BOBÂRNÁC s. (Mold.) sfârlă. (I-a tras un ~ peste nas.)

BOBÎRNAC s. (Mold.) sfîrlă. (I-a tras un ~ peste nas.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bobîrnác (bobîrnáce), s. n. – Lovitură dată peste nas, peste ureche, prin destinderea degetului arătător sau mijlocitor după ce a fost încordat pe degetul mare. Germ. Schabernack (Iordan, BF, VI, 164).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da un bobârnac expr. a face o aluzie răutăcioasă la adresa cuiva.

Intrare: bobârnac
bobârnac substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bobârnac
  • bobârnacul
  • bobârnacu‑
plural
  • bobârnace
  • bobârnacele
genitiv-dativ singular
  • bobârnac
  • bobârnacului
plural
  • bobârnace
  • bobârnacelor
vocativ singular
plural
bărbănac
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
băbârnac
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)