blindaj sn [At: LTR / Pl: ~e / E: fr blindage] 1 Înveliș protector de plăci metalice al unui vas de război, tanc etc. 2 Înveliș metalic al proiectilelor de pușcă și de pistol. 3 (Pex) Material special pentru protecție. 4 (Ccr) Înveliș realizat cu plăci de blindaj. 5 Înveliș metalic de izolare a câmpului electromagnetic al unui organ de celelalte organe dintr-un aparat electric. 6 (Fig) Protecție.

blindaj s.n. 1 Cuirasă de oțel care folosește la protecția navelor, a tancurilor, avioanelor, a fortificațiilor etc. împotriva proiectilelor, a exploziilor. ♦ Înveliș metalic al proiectilelor și al gloanțelor. 2 Element de construcție servind ca mijloc de protecție a unor piese sau sisteme tehnice. ♦ Înveliș metalic de izolare a cîmpului electromagnetic al unei piese dintr-un aparat electric de celelalte piese ale aparatului. 3 Fig. Protecție. Un blindaj sufletesc. • pl. -e. /<fr. blindage.

BLINDAJ, blindaje, s. n. 1. Înveliș de plăci groase de metal care acoperă părțile exterioare ale unui vas de război, ale unui tanc, automobil, vagon etc., pentru a le proteja contra proiectilelor. O parte din ostași lucrau sus pe tancuri, cercetînd tunurile și celelalte arme; o altă parte cerceta motoarele, blindajul și șenilele. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1954. 2. Înveliș metalic care protejează aparatele electrice sau piesele lor contra perturbărilor venite din exterior sau piesele și aparatele producătoare de perturbări electrice sau magnetice, în scopul de a reduce aceste perturbări.

BLINDAJ, blindaje, s. n. 1. Înveliș de plăci metalice groase care protejează părțile exterioare ale unui vas de război, ale unui tanc etc. contra proiectilelor. ♦ Învelișul din metal tare al proiectilelor de pușcă și de pistol. 2. Înveliș metalic care protejează sisteme electrice sau piesele lor componente. – Fr. blindage.

BLINDAJ s.n. 1. Cuirasă de oțel care folosește la protecția navelor, a tancurilor, a avioanelor etc. împotriva proiectilelor. 2. Mijloc de protecție a unor piese sau sisteme electromagnetice. [Cf. fr. blindage, it. blindaggio].

BLINDAJ s. n. 1. cuirasă de oțel la protecția navelor, a tancurilor, avioanelor împotriva proiectilelor. 2. element de construcție servind ca mijloc de protecție a unor piese sau sisteme tehnice. (< fr. blindage)

BLINDAJ ~e n. Înveliș metalic care protejează un aparat, o mașină de luptă. /<fr. blindage

*blindáj n., pl. e (fr. blindage). Acțiunea de a blinda. Parte blindată.

blindaj s. n., pl. blindaje

blindaj s. n., pl. blindaje

blindaj s. n., pl. blindaje

blindaj, pl. blindaje