9 definiții pentru blidar (persoană)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

blidar [At: ANON. CAR. / Pl: ~e, ~i / E: blid + -ar] (Îvp) 1-2 sm, a (Meșteșugar) care face blide (1). 3 sm (Fig) Lingău. 4 sn Raft pentru blide (8). 5 sn Dulap (fără uși) pentru blide (8) Cf armar.

BLIDÁR, (1, 2) blidari, s. m. (3) blidare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Meșteșugar care face blide. 2. S. m. Fig. Lingău, linge-blide, linge-talere. 3. S. n. (Pop.) Raft, dulap cu rafturi pe care se păstrează blidele. – Blid + suf. -ar.

BLIDÁR, (1, 2) blidari, s. m., (3) blidare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care face blide. 2. S. m. Lingău, linge-blide, linge-talere. 3. S. n. Raft, dulap cu rafturi pe care se păstrează blidele. – Blid + suf. -ar.

blidar m. 1. cel ce face blide; 2. fig. lingău. ║ n. dulăpior de blide.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

blidár1 (meșteșugar) (pop.) s. m., pl. blidári

blidár (meșteșugar) s. m., pl. blidári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BLIDÁR s. (reg.) uiegar.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

blidár, blidare, s.n. – Etajeră suspendată; suport pentru blide (= farfurii). „Blidaru din Țara Lăpușului, asemănător cu cel din Maramureș, Chioar sau Oaș, se confecționa dintr-o ramă-cadru sculptată din lemn de fag, la care se atașa un coș de forma unei iesle din nuiele sau șipci curbate («brățări») din arin, alun sau răchită. Blidarul își avea locul, de obicei, pe peretele median, în preajma cuptorului și servea atât pentru ținut blide, cât și pentru ținut linguri” (Mirescu, 2006: 124). ♦ (top.) Blidari, cascadă situată la confluența văilor Stur și Blidari, în Munții Ignișului, cu o înălțime de circa 10 m (Portase, 2006: 63); Valea Blidarului, pârâu ce izvorește din Munții Gutâi și se varsă în Firiza – colonie silvică (Meruțiu, 1936: 34); Blidari, vârf (1.011 m) la est de Igniș; Blidari, carieră de andezit, situată la 22 km nord de Baia Mare (Posea, 1980: 125). ♦ (onom.) Blidar, Blidaru, nume de familie frecvent în zona Codru, preponderent în loc. Băița de sub Codru (353 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007, cf. DFN). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din blid „farfurie” + suf. -ar.

blidár, -e, s.n. – 1. Etajeră suspendată; suport pentru blide (=farfurii). „Blidaru din Țara Lăpușului, asemănător cu cel din Maramureș, Chioar sau Oaș, se confecționa dintr-o ramă-cadru sculptată din lemn de fag, la care se atașa un coș de forma unei iesle din nuiele sau șipci curbate («brățări») din arin, alun sau răchită. Blidarul își avea locul, de obicei, pe peretele median, în preajma cuptorului și servea atât pentru ținut blide, cât și pentru ținut linguri” (Mirescu 2006: 124). 2. Blidaru, nume de familie frecvent în zona Odești-Codru. 3. (top.) Blidari, vale spre Firiza, la 16 km nord de Baia Mare; colonie silvică (Meruțiu 1936: 34). – Din blid „farfurie” + -ar.

Intrare: blidar (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blidar
  • blidarul
  • blidaru‑
plural
  • blidari
  • blidarii
genitiv-dativ singular
  • blidar
  • blidarului
plural
  • blidari
  • blidarilor
vocativ singular
  • blidarule
  • blidare
plural
  • blidarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

blidar (persoană)

etimologie:

  • Blid + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09