BLAGOSLOVIRE, blagosloviri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a blagoslovi; binecuvântare, blagoslovenie. – V. blagoslovi.

blagoslovire sf [At: CORESI, PS. 366 / Pl: ~ri / E: blagoslovi] Binecuvântare.

blagoslovire s.f. Binecuvîntare, blagoslovenie. Vînatul lui cu blagoslovire blagoslovesc (COR.). • pl. -i. /v. blagoslovi.

BLAGOSLOVIRE, blagosloviri, s. f. Acțiunea de a blagoslovi; binecuvântare, blagoslovenie. – V. blagoslovi.

BLAGOSLOVIRE, blagosloviri, s. f. Faptul de a blagoslovi; binecuvîntare. Încă n-a venit vremea lui Manolache! Cînd are să vie, poate că blagoslovirea lui să aibă preț mai mare. CAMILAR, TEM. 93.

BLAGOSLOVIRE, blagosloviri, s. f. Binecuvîntare. – V. blagoslovi.

blagoslovire (înv.) (desp. -gos-lo-/-go-slo-) s. f., g.-d. art. blagoslovirii; pl. blagosloviri

blagoslovire (înv.) (-gos-lo-/-go-slo-) s. f., g.-d. art. blagoslovirii; pl. blagosloviri

blagoslovire s. f. (sil. mf. -slo-), g.-d. art. blagoslovirii, pl. blagosloviri

BLAGOSLOVIRE s. v. binecuvântare.

BLAGOSLOVIRE s. (BIS.) binecuvîntare, (livr.) benedicțiune, (pop.) blagoslovenie, (înv.) urăciune. (~ credincioșilor de către preot.)