BENEDICȚIUNE, benedicțiuni, s. f. (Bis.; livr.) Binecuvântare. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. benedictio, -onis, fr. bénédiction.

benedicțiune sf [At: HAMANGIU, C. C. XVI / Pl: ~ni / E: lat benedictio, -onis, fr bénédiction] (Bis) Binecuvântare.

benedicțiune s.f. (bis.) Grație divină, binecuvîntare (solemnă). • pl. -i. /<lat. bĕnĕdictio, -ōnis, fr. bénédiction.

BENEDICȚIUNE (pl. -țiuni) sf. ⛪ Binecuvîntare blagoslovenie [lat.].

BENEDICȚIUNE, benedicțiuni, s. f. (Bis.) Binecuvântare. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. benedictio, -onis, fr. bénédiction.

BENEDICȚIUNE s.f. (Bis.) Grație, binecuvîntare (solemnă). [< lat. benedictio, cf. fr. bénédiction].

BENEDICȚIUNE s. f. grație, binecuvântare (solemnă). (< lat. benedictio, fr. bénédiction)

benedicțiune f. binecuvântare solemnă: benedicțiunea religioasă e obligatoare la căsătorie.

*benedicțiúne f. (lat. benedictio, -ónis. V. dicțiune). Binecuvîntare. – Și -ícție. V. maled-.

benedicțiune (livr.) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. benedicțiunii; pl. benedicțiuni

benedicțiune (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. benedicțiunii; pl. benedicțiuni

benedicțiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. benedicțiunii; pl. benedicțiuni

BENEDICȚIUNE s. v. binecuvântare, blagoslovire.

benedicțiune s. v. BINECUVÎNTARE. BLAGOSLOVIRE.