17 definiții pentru biografie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

biografíe sf [At: EMINESCU, P. 226 / P: bi-o-gra-fi-e / Pl: ~ii / E: fr biographie] Expunere (scrisă și comentată) a vieții unei persoane.

BIOGRAFÍE s. f. Expunere (scrisă și comentată) a vieții unei persoane. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographie.

BIOGRAFÍE, biografii, s. f. Expunere (scrisă și comentată) a vieții unei persoane. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographie.

BIOGRAFÍE, biografii, s. f. Scriere în care se expune și uneori se comentează (pe larg) viața unei persoane. Nu ne-am încercat a scrie biografia lui Donici; asta o vor face-o alții mai competinți decît noi. NEGRUZZI, S. I 335. Toți cîți s-au îndeletnicit cu scrierea istoriei nu ne-au dat decît biografia stăpînitorilor. BĂLCESCU, O.I 7.

BIOGRAFÍE, biografii, s. f. Scriere în care se expune (și se comentează) viața unei persoane. [Pr.: bi-o-] – Fr. biographie.

BIOGRAFÍE s.f. Expunere orală sau scrisă a vieții cuiva, povestirea vieții unei persoane. [Cf. fr. biographie, it. biografia < gr. biographia < bios – viață, graphein – a scrie].

BIOGRAFÍE s. f. expunere (scrisă) a vieții cuiva. (< fr. biographie)

BIOGRAFÍE ~i f. 1) Expunere (orală sau scrisă) despre viața și activitatea unei persoane. 2) Lucrare care conține istoria unei vieți particulare. [Art. biografia; G.-D. biografiei; Sil. bi-o, -fi-e] /<fr. biographie

biografie f. istoria vieții unui singur om.

*biografíe f. (d. biograf). Descrierea viețiĭ cuĭva, maĭ ales a oamenilor iluștri.

román-biografíe s. n. Roman în care se pornește de la o biografie ◊ Roman-biografie, asemenea «Intrusului» (chiar dacă aici e vorba doar de un fragment biografic).” Sc. 4 VI 72 p. 1. ◊ „Un roman-biografie [Paul Georgescu, «Doctorul Poenaru»]” Cont. 31 XII 76 p. 10 (din roman + biografie)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

biografíe (bi-o-gra-) s. f., art. biografía, g.-d. biografíi, art. biografíei

biografíe s. f. (sil. bi-o-gra-) → grafie


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BIOGRAFÍE s. viață. (~ lui Macedonski.)

BIOGRAFIE s. viață. (~ lui Macedonski.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

BIOGRAFIE (< fr. biographie ; cf. gr. bios, viață și graphein, a scrie) Povestire, pe bază de documentare riguroasă, a vieții unor personalități de seamă din toate domeniile de activitate umană: politică, literară, științifică, artistică etc. Cultivată încă din vechime de scriitori ca Plutarh (Viețile paralele), Suetoniu (Viața celor 12 cezari), Cornelius Nepos (Despre bărbații străluciți ai Romei), Tacit (Viața lui Agricola), biografia prezintă o vădită tendință educativă. Într-o biografie lipsește intervenția intenționată a fanteziei. În schimb ea se apropie de literatură prin faptul că narează fapte și comentează obiectiv situații concentrate în jurul unui singur personaj. Biograful se arată interesat îndeosebi de desfășurarea unei vieți și a unui caracter. Deci personalitatea proeminentă prezentată în biografie se apropie foarte mult de personajul unei opere epice – nuvelă, roman – produse ale ficțiunii, ale fanteziei literare. O condiție esențială a biografiei este arta narativă. Îmbinîndu-se latura literară cu cea științifică, se ajunge la un fel de epicizare a biografiei (Viața lui Carol al XII-lea de Voltaire; Viața și opera lui Eminescu și Viața lui Ion Creangă de G. Călineseu; Viața lui Ștefan cel Mare de M. Sadoveanu). Epicizarea completă a unei biografii se împlinește în viețile romanțate, romane care se organizează în jurul unor personalități (ex. romanul lui Eminescu, trilogie de Cezar Petrescu). În „viețile romanțate”, informația se îmbină cu ficțiunea. Unii teoreticieni ai genului, cum ar fi André Maurois în Aspecte ale biografiei, discută „biografia ca operă de artă” și „biografia ca știință”. Într-o biografie izbutită, latura istorică, existența individuală și latura literară se îmbină într-un tot armonios. La fel G. Călinescu, în Despre biografie, precizează: „Ce este biografia unui scriitor? Este viața în sensul cel mai înalt al cuvîntului, succesiunea de momente superioare explicînd opera, sinteza ideologică a zilelor trăite, proiectată pe tabloul epocii. Biografia, ca și romanul, e o operă realistă, adică de generalizare concretă, iar nu de notație naturalistică. Capitolele unei biografii sînt implicit sau explicit o cronologie a epocii.” Biografia, în studiile literare, apare sub diferite tipuri: biografia istoric-documentară, referitoare la faptele exterioare; biografia portretistică, limitată la viața interioară și elemente de viață morală și intelectuală; biografia spiritual-genetică, orientată spre procesul de formare al personalității artistice.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BIOGRAFÍE (< fr. {i}) s. f. 1. Scriere care expune (comentează și analizează) în scopuri documentare, istorice, portretistice, viața unor persoane. ♦ B. romanțată = povestirea literară sau literaturizată a vieții unei persoane celebre. ♦ B. socială = metodă de (auto)înregistrare a experienței de viață a indivizilor utilizată în studierea unor fenomene psiho-sociale, precum adaptarea și integrarea social-culturală, în vederea prezentării cît mai veridice a vieții acestora în condițiile social-economice concrete. 2. Viața unei persoane; totalitatea evenimentelor existenței sale.

Intrare: biografie
biografie substantiv feminin
  • silabație: bi-o-gra-fi-e
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • biografie
  • biografia
plural
  • biografii
  • biografiile
genitiv-dativ singular
  • biografii
  • biografiei
plural
  • biografii
  • biografiilor
vocativ singular
plural

biografie

  • 1. Expunere (scrisă și comentată) a vieții unei persoane.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: viață 2 exemple
    exemple
    • Nu ne-am încercat a scrie biografia lui Donici; asta o vor face-o alții mai competinți decît noi. NEGRUZZI, S. I 335.
      surse: DLRLC
    • Toți cîți s-au îndeletnicit cu scrierea istoriei nu ne-au dat decît biografia stăpînitorilor. BĂLCESCU, O.I 7.
      surse: DLRLC

etimologie: