BIMAN, -Ă, bimani, -e, adj. (Rar) Cu două mâini. – Din fr. bimane.

biman, ~ă smf, a [At: GALACTION, O. I, 305 / Pl: ~i, ~e / E: fr bimane] 1-2 (Ființă) cu două mâini.

biman, -ă adj. (ca atribut al omului) Care are două mîini. • pl. -i, -e. /<fr. bimane.

*BIMAN adj. și (pl. -ne) sn. 🐒 Care are două mîini [fr.].

BIMAN, -Ă, bimani, -e, adj. Cu două mâini. – Din fr. bimane.

BIMAN, -Ă, bimani, -e, adj. (Termen științific, ca atribut al omului considerat în evoluția sa pe scara animală) Cu două mîini.

BIMAN, -Ă, bimani, -e, adj. Cu două mîini. – Fr. bimane.

BIMAN, -Ă adj. Cu două mîini. [< fr. bimane, cf. lat. bis – de două ori, manus – mînă].

BIMAN, -Ă adj. (cu referire la om) cu două mâini. (< fr. bimane)

BIMAN ~ă (~i, ~e) Care are două mâini; cu două mâini. /<fr. bimane

biman a. și m. care are două mâini: omul e biman. ║ pl. bimane, una din diviziunile clasei mamiferelor.

*bimán, -ă adj. (d. lat. bímanus, d. bis, de doŭă orĭ. și manus, mînă). Cu doă mînĭ, ca omu.

biman adj. m., pl. bimani; f. bimană, pl. bimane

biman (rar) adj. m., pl. bimani; f. bimană, pl. bimane

biman adj. m., pl. bimani; f. sg. bimană, pl. bimane

BI- „dublu, de două ori, îndoit”. ◊ L. bis „de două ori” > fr. bi-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. bi-. □ ~anter (v. -anter), adj., cu două antere; ~atlon (v. -atlon), s. n., probă sportivă constînd în două încercări atletice combinate; ~axifer (v. axi-, v. -fer), adj., care are două axe florale; ~cefal (v. -cefal), adj., care are două capete; ~centric (v. -centric), adj., care are două centre; ~ciclic (v. -ciclic), adj., 1. Care prezintă două cicluri. 2. Dispus în două verticile sau cercuri. 3. (Despre un compus organic) A cărui formulă conține două lanțuri închise; ~color (v. -color), adj., care are două culori; ~corn (v. -corn), adj., care are două antene sau două coarne; ~cromie (v. -cromie), s. f., tipăritură în două culori; ~cuspid (v. -cuspid), adj., care prezintă două vîrfuri; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., anomalie congenitală în care apar două degete la o mînă sau la un picior; ~fer (v. -fer), adj., (despre plante) care înflorește și care fructifică de două ori pe an; ~fid (v. -fid), adj., despicat în două; ~flor (v. -flor), adj., care are două flori; ~form (v. -form), adj., cu două forme; ~gam (v. -gam), adj., s. m. și f., (persoană) care are două soții sau care a contractat două căsătorii paralele; ~gamie (v. -gamie), s. f., situație a unei persoane bigame; ~lingv (v. -lingv), adj., care vorbește și care scrie în două limbi; ~lobectomie (v. lob/o-, v. -ectomie), s. f., rezecție a doi lobi pulmonari; ~man (v. -man₂), adj., care are două mîini; ~nom (v. -nom₂), s. n., expresie algebrică formată din doi termeni; ~ped (v. -ped₂), adj., s. n., (animal) cu două picioare; ~penatifid (v. penati-, v. -fid), adj., care are limbul împărțit în mai multe segmente dispuse în mod penat; ~peniform (v. -peni, v. -form), adj., (despre mușchi) ale cărui fibre se inserează angular pe două fețe ale unui tendon central; ~petal (v. -petal), adj., care are două petale; ~remă (v. -remă), s. f., navă romană cu două rînduri de vîsle suprapuse; ~silab (v. -silab), adj., de două silabe; sin. bisilabic; ~sulc (v. -sulc), adj., (despre animale) cu copita despicată; ~triflor (v. tri-, v. -flor), adj., care are de două ori cîte trei flori; ~univoc (v. uni-, v. -voc), adj., care se găsește într-un raport reciproc și exclusiv de unu la unu; ~valent (v. -valent), adj., 1. (Despre elemente chimice) Cu două valențe. 2. Care are două valori; ~valve (v. -valv), adj., s. f. pl., 1. adj., Cu cochilia formată din două valve. 2. adj., (Despre capsule botanice) Format din două părți. 3. s. f. pl., Clasă de moluște acvatice marine și dulcicole, cu corpul cuprins într-o cochilie bivalvă și cu branhii lamelare.