BETEL, (1) beteli, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Piper agățător originar din India și Indonezia (Piper melamiris). 2. S. n. Amestec obținut din frunze de tabac și de betel (1). – Din fr. bétel.

betel [At: ENC. AGR. / Pl: (1) ~i, (2) ~e / E: fr bétel] (Bot) 1 sm Frunze ale plantei Piper melamiris, cu formă ovală și culoare verde închis. 2 sn Mastic considerat drog, realizat dintr-o frunză de betel (1) îndoită, un bob de var nestins și un sfert din nuca Areca catechu.

betel s.m., s.n. 1 s.m. (bot.) Mic arbust tropical, din familia piperaceelor, cu tulpini grimpante, care se cultivă în India și Indonezia pentru frunzele sale, cu gust înțepător, folosite la mestecat și în vopsitorie, pentru a colora în roșu (Piper bettle). 2 s.n. Mastic considerat drog, realizat dintr-o frunză de betel îndoită, un bob de var nestins și un sfert din nuca Areca catechu. • pl. m. -i, n. -e. /<fr. bétel, port. betel.

BETEL s.m. Piper agățător, care crește în India și Indonezia. [< fr. bétel < cuv. din Malabar].

BETEL s. m. Mic arbust tropical, din familia piperaceelor, cu tulpini grimpante cultivat pentru frunzele sale, cu gust înțepător. (din fr. bétel, port. betele)

betel n. plantă din India, asemenea piperului, ale cării frunze se mestecă.

*betél m., pl. lĭ (fr. bétel, d. ind. betie). Un fel de piper agățător. S.n. Un amestec de substanțe (în care foile de betel formează baza) pe care indieniĭ îl mestecă în gură. V. sacîz.

betel¹ (arbust) s. m., pl. beteli

betel¹ (arbust) s. m., pl. beteli

betel s. m., pl. beteli

betel s. m., pl. beteli