betel s.m., s.n. 1 s.m. (bot.) Mic arbust tropical, din familia piperaceelor, cu tulpini grimpante, care se cultivă în India și Indonezia pentru frunzele sale, cu gust înțepător, folosite la mestecat și în vopsitorie, pentru a colora în roșu (Piper bettle). 2 s.n. Mastic considerat drog, realizat dintr-o frunză de betel îndoită, un bob de var nestins și un sfert din nuca Areca catechu. • pl. m. -i, n. -e. /<fr. bétel, port. betel.