BENEDICTINĂ s.f. Băutură alcoolică, lichior obținut prin macerarea în alcool a unor plante aromate, preparat după rețeta călugărilor benedictini. [< fr. bénédictine].

BENEDICTINĂ s. f. lichior prin macerarea în alcool a unor plante aromate, preparat la început după rețeta călugărilor benedictini. (< fr. bénédictine)

benedictină f. un fel de licher.

*benedictínă f. Un fel de licor (preparat de călugării benedictinĭ) Din Francia.

BENEDICTIN, -Ă, benedictini, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Ordin religios întemeiat de Benedict de Nursia în sec. VI, căruia îi aparțin mai multe congregații. 2. S. m. și f. Călugăr care face parte din acest ordin. 3. Adj. Care aparține benedictinilor (2), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios, harnic, muncitor. 4. S. f. Lichior fin, de culoare galbenă, cu gust dulce (preparat la început de benedictini). – Din fr. bénédictin.

benedictin, ~ă [At: ENC. AGR. / Pl: ~i, ~e / E: fr bénédictin] 1 smf Călugăr (sau călugăriță) din ordinul religios întemeiat de Benedict de Nursia în sec. VI, în Italia, la Monte Cassino. 2 a Care aparține benedictinilor (1). 3 a Care se referă la benedictini. 4 a (Fig) Harnic. 5 sm (Îs) Muncă de - Muncă intelectuală intensă și de mare erudiție. 6 sf Băutură spirtoasă, fină, dulce, de culoare galbenă (preparată la început de benedictini).

benedictin, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (bis.) Călugăr (sau călugăriță) dintr-un ordin catolic întemeiat în sec. 6 de Sfîntul Benedict de Nursia. ◊ Muncă de benedictin = muncă intelectuală minuțioasă și de lungă durată. 2 adj. (bis.) Care aparține benedictinilor, privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios, harnic, muncitor. 3 s.f. Băutură spirtoasă, fină, de culoare galbenă, cu gust dulce, obținută prin macerarea în alcool a unor plante aromate, preparată la început de benedictinii francezi. • pl. -i, -e. /<fr. bénédictin; cf. nm. pr. Sfîntul Benedict de Nursia.

*BENEDICTIN sm., BENEDICTINĂ (pl. -ne) I. sf. ⛪ Călugăr(iță) din ordinul întemeiat de sf. Benedict în anul 529 (🖼 443). II. BENEDICTINĂ sf. 🍸 Numele unei băuturi spirtoase, dulce la gust, ce se fabrică în Franța [fr.].

BENEDICTIN, -Ă, benedictini, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Călugăr (sau călugăriță) din ordinul întemeiat de sf. Benedict de Nursia în secolul VI. 2. Adj. Care aparține benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios, harnic, muncitor. 3. S. f. Băutură spirtoasă, fină, de culoare galbenă, cu gust dulce (preparată la început de benedictini). – Din fr. bénédictin.

BENEDICTIN, -Ă, benedictini, -e, s. m. și f. 1. Călugăr (sau călugăriță) dintr-un ordin călugăresc întemeiat în secolul al VI-lea. 2. (La f.) Băutură spirtoasă cu gust dulce (preparată la început de benedictini). – Fr. bénédictin.

benedictină s. f., g.-d. art. benedictinei