BECAȚINĂ, becaține, s. f. (Rar) Becață. – Din fr. bécassine (după becață).

becațină sf [At: DOMBROWSKI, P. 328 / Pl: ~ne / E: fr bécassine (după becață)] 1 Becață (Capella). 2 (Îs) ~ mare sau dublă Pasărea Gallinago major. 3 (Îs) ~ mică sau surdă Pasărea Gallinago gallinula.

becațină s.f. (ornit.) Pasăre înrudită cu becața, dar mai mică (Scolopax gallinula); berbecuț. • pl. -e. / <fr. bécassine, după becață.

*BECAȚINĂ (pl. -ine) sf. 🐦 Pasăre înrudită de aproape cu sitarul, cu care seamănă foarte mult, însă e mai mică și cu ciocul mai lung; se mai numește în unele părți „berbecuț” și „oaia-morților” (Gallinago media) (🖼 431); alte două specii cunoscute în Romînia sînt BECAȚINA-MICĂ (Gallinago qallinula), numită și BECAȚINĂ-SURDĂ din cauza ușurinței cu care vînătorii se pot apropia de ea, și BECAȚINĂ-MICĂ, BECAȚINĂ -DUBLĂ (Gallinago major) care se deosebește de celelalte prin înfățișarea-i greoaie și prin corpul ei ceva mai mare [fr. bécassine].

BECAȚINĂ, becaține, s. f. Becață. – Din fr. bécassine (după becață).

BECAȚINĂ, becaține, s. f. Sităruș. La apropierea noastră zburau becaține. SADOVEANU, N. F. 27.

BECAȚINĂ, becaține, s. f. Becață. – După fr. bécassine.

BECAȚINĂ s.f. Pasăre migratoare înrudită cu becața, dar mult mai mică. [< fr. becassine].

BECAȚINĂ s. f. becață. (după fr. bécassine)

BECAȚINĂ ~e f. v. BECAȚĂ. /<fr. bécassine

becațină f. berbecuț, pasăre asemenea becațului, dar mai mică (Scolopax gallinula)(= fr. bécassine).

*becațínă f., pl. e (d. becață, după fr. bécassine). Un fel de becață mică.

BERBECUȚ sm. 1 🐒 dim. BERBECE 1 ¶ 2 🐦 = LUPUL-VRĂBIILOR ¶ 3 Mold. Bucov. 🐦 BECAȚINĂ.

becațină (rar) s. f., g.-d. art. becaținei; pl. becaține

becațină (rar) s. f., g.-d. art. becaținei; pl. becaține

becațină s. f., g.-d. art. becaținei; pl. becaține

becațină

BECAȚINĂ s. (ORNIT.) 1. (Gallinago media) becață, (reg.) berbecuț, oaia-morților. 2. (Gallinago gallinaria) becață, (Bucov.) oaia-morților.

BECAȚINĂ s. (ORNIT.) 1. (Gallinago media) becață, (reg.) berbecuț, oaia-morților. 2. (Gallinago gallinaria) becață, (Bucov.) oaia-morților.

BECAȚÍNĂ (după fr. becassine) s. f. Pasăre migratoare din ordinul caradriiformelor, de pasaj în România, cu ciocul lung, drept, subțire și flexibil, cu penaj maroniu dungat cu galben și negru, cu carnea gustoasă, care trăiește în regiunile mlăștinoase (Gallinago); becață.