13 definiții pentru becar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

becár sm [At: DA / Pl: ~i / E: fr bécarre] (Muz) Semn grafic ce anulează efectul bemolilor sau diezilor, indicând revenirea la tonul natural al notei muzicale.

BECÁR, becari, s. m. Semn grafic pe portativ care, anulând un bemol sau un diez anterior, indică revenirea la tonul natural al unei note muzicale. – Din fr. bécarre.

BECÁR, becari, s. m. Semn grafic pe portativ care, anulând un bemol sau un diez anterior, indică revenirea la tonul natural al unei note muzicale. – Din fr. bécarre.

BECÁR, becari, s. m. Semn care se pune pe portativ înaintea unei note, pentru a anula un bemol sau un diez anterior și a reda notei tonul natural.

BECÁR, becari, s. m. Semn muzical care anulează un bemol sau un diez anterior și redă notei tonul natural. – Fr. bécarre.

BECÁR s.m. (Muz.) Semn care, pus înaintea unei note, anulează un diez sau un bemol anterior, redând notei tonul natural. [< fr. bécarre, cf. b – semn pentru nota si, carré – pătrat].

BECÁR s. m. accident muzical care, pus înaintea unei note, anulează un diez sau un bemol. (< fr. bécarre)

BECÁR ~i m. muz. Semn care anulează un bemol sau un diez anterior, redând notei tonul natural. /<fr. bécarre

becar n. Muz. semn pus înaintea unei note ce fuse ridicată sau scăzută cu un semi-ton, spre a-i reda tonul natural (= fr. bécarre).

*becár m. și n., pl. e și urĭ (fr. bécarre, d. it. bequadro, adică „B pătrat”). Muz. Un semn care arată c’o notă e adusă al sunetu eĭ primitiv anulînd bemolu saŭ diezu precedent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BECÁR s. (MUZ.) alterație mixtă.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

becar (< fr. veche b carré, „b pătrat”) 1. Semn care, plasat în fața notei*, indică anularea unei alterații* (accidentale sau constitutive) fie suitoare fie coborâtoare (♮). Într-o ortografie mai veche, dublele aliterații se anulau prin dubli b. (♮♮). B. își trage denumirea de la forma specifică a literei b (lat. b quadratum sau b durum) prin care, în notația literală (sec. 10), se indica sunetul si natural. 2. (ieșit din uz) Major* (despre tonalități). Echiv. engl.: natural; it. bequadro; fr. bécarre; germ. Auflöser sau Auflösungszeichen; sp. becuadro. V. armură; alterații; b; bemol; diez; dur; solmizație.

Intrare: becar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • becar
  • becarul
  • becaru‑
plural
  • becari
  • becarii
genitiv-dativ singular
  • becar
  • becarului
plural
  • becari
  • becarilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

becar

  • 1. Semn grafic pe portativ care, anulând un bemol sau un diez anterior, indică revenirea la tonul natural al unei note muzicale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: