BABIȚĂ¹, babițe, s. f. 1. (Ornit.). Pelican. 2. Numele a două specii de ciuperci, cu pălăria foarte tare, care cresc pe copaci și din care se prepară iasca (Polyporus fomentarius, Polyporus ignarius). – Din bg., sb. babica.

babiță¹ sf [At: BIBLIA (1688), ap. Ccr I, 190/10 / V: băbi~ / Pl: ~țe / E: bg, srb бабика] 1 (Orn) Pelican. 2 (Zlg) Melc fără casă. 3 (Bot; lpl) Ciupercă cu pălăria foarte tare, care crește pe fagi și mesteceni, din care se prepară iasca Si: băcălie² (1) (Polyporus fomentarius). 4 (Bot; lpl) Ciupercă cu pălăria acoperită de un strat de peri alipiți, cu aspect, la început, albicios, devenind mai târziu, brun și negricios, care crește pe meri, pruni și sălcii și din care se prepară iască sau fitile pentru candele Si: văcălie^[1] (2) (Polyporus igniarius). 5 (Min; reg) Piatră de var. 6 (Min; reg) Marmură. 7 (Teh; reg) Ferăstrău mare cu o lamă dințată lungă, având două mânere de care trag doi oameni. 8 (Ban; Țes) Bucată de lemn care ține spata în vătale. modificată

bábiță¹ s.f. 1 (ornit.) Pelican (Pelecanus onocrotalux). 2 (zool.) Melc fară cochilie. 3 (bot.; la pl.) Ciuperci avînd pălăria foarte tare, care cresc pe fagi și mesteceni, din care se obține iasca (Polyporus fomentarius). ◆ Ciuperci avînd pălăria acoperită cu un strat de peri alipiți, cu aspect albicios, devenind, ulterior, brun și negricios, care cresc pe meri, pruni și sălcii și din care se fac iasca, fitile pentru candele etc. (Polyporus igniarius). 4 (mineral.; reg.) Piatră de var. ◆ Marmură. 5 (tehn.; reg.) Fierăstrău mare, cu o lamă dințată lungă, avînd cîte un mîner la fiecare dintre cele două capete, de care trag doi oameni. 6 (țes.; reg.) Bucată de lemn care ține spata în vătale. • pl. -e. și (reg.) băbíță s.f. /<bg. бабенце, бабцще, бабуш, srb. babica.

BABIȚĂ¹ (pl. -țe) sf. 1 🐦 Cea mai mare pasăre înnotătoare din România; are un cioc de trei ori mai lung decît capul, iar pe sub cioc o gușă mare, lungăreață, în care strînge peștele cu care se nutrește; numită și „pelican”, „babă”, „baboșă”, „batcă” sau „gușată” (Pelecanus onocrotalus) (🖼 283) ¶ 2 🐙 (TKT.) Melc fără casă, limace (Limax) ¶ 3 🌿 Ciupercă, la început de coloarea funinginii, apoi alburie și acoperită de o coajă lucitoare foarte tare; înăuntru are un miez brun-roșiatic, moale ca bumbacul; crește pe fagi bătrîni și pe mesteacăni (Polyporus fometarius) (🖼 284) ¶ 4 🌿 Ciupercă ce se deosebește de precedenta prin pălăria acoperită la început de un strat de peri alipiți, care-i dau un aspect alb, mai tîrziu brun și la urmă negricios; coaja e tare și sgrăbunțoasă, miezul brun și compact; crește mai ales pe meri, pe pruni și pe sălcii (Polyporus igniarius); din aceste două soiuri de ciuperci se prepară, prin fierbere în cenușă, iasca ce servește la scăpărat ¶ 5 🐙 = VETRIGĂ ¶ 6 Băn. Părțile laterale ale spetei de la războiul de țesut, care țin spata împiedecînd-o de a se desface ¶ 7 Trans. (VIC.) 🔧 Ferestrău mai mare pentru doi oameni ¶ 8 Trans. (VIC.) 🗺 Piatră de var [comp. blg. srb. babica, în parte cu accepțiunile blg. srb. baba].

BABIȚĂ¹, babițe, s. f. 1. (Ornit.) Pelican. 2. Nume dat la două specii de ciuperci, în forma unei copite de cal, care cresc pe copaci și din care se prepară iasca (Polyporus fomentarius, polyporus ignarius). – Din bg., scr. babica.

BABIȚĂ, babițe, s. f. 1. Pelican. Pe ostrovul învecinat, un stol de babițe sta adormite. ODOBESCU, S. I 142. 2. (Mai ales la pl.) Ciupercă cu pălărie în forma unei copite de cal, din care se prepară iasca (Polyporus ignarius ).

BABIȚĂ¹, babițe, s. f. 1. Pelican. 2. Ciupercă în forma unei copite de cal, care crește pe copaci și din care se prepară iasca (Polyporus ignarius). – (1) bg., sb. babica.

BABIȚĂ ~e f. pop. 1) Pasăre migratoare acvatică, de talie mare, cu cioc lung și gros, cu o pungă sub maxilarul inferior, în care își depozitează hrana; pelican. 2) (nume generic) Ciupercă care crește pe copaci și din care se prepară iasca. /<bulg., sb. babica

babiță f. 1. numele popular al pelicanului (băbușcă, după aspectul său grav și bătrânicios); 2. pl. boală de copii când capătă dinți; 3. ciupercă brută din care se face iască (Fomes fomentarius). [Slav. BABIȚA].

bábiță f., pl. e (sîrb. babica, moașă, dim. d. bába, babă; rus. rut. pol. bába, babă, pelican). Peritonită tuberculoasă, o boală de copiĭ cînd le ĭese dinții. Un fel de ĭască. (fomes [saŭ polýporus] fomentárius).

băbiță² sf vz babiță¹

băbíță s.f. v. babiță¹.

babiță s. f., g.-d. art. babiței; pl. babițe

babiță s. f., g.-d. art. babiței; pl. babițe

babiță (zool., bot., med.) s. f., g.-d. art. babiței; pl. babițe

babiță (-țe), s. f. – 1. Pelican (Pelecanus onocrotalus). – 2. Ciupercă din care se prepară iasca (Fomes igniarius). – 3. Ferăstrău. – 4. Pîntece, burtă. – 5. Diaree la copii. Sl. babica, dim. de la baba, cf. babă, babcă (Cihac; DAR). Pentru diferitele accepții din rom., cf. bg., pol., rus. baba „pelican”, rus. babica „ciupercă”, bg. babica, babek „pîntece”. Baghiță „pîntece”, pe care Damé îl menționează ca cuvînt diferit, este var. mold. cu palatalizare normală.

BABIȚĂ s. 1. v. pelican. 2. (BOT.; Polyporus) (reg.) copită, (Olt.) copitariță. (~ este o ciupercă.) 3. (BOT.; Ganoderma applanatum) iască, văcălie de fag. (~ este o ciupercă dezvoltată pe trunchiul copacilor.)

BABIȚĂ s. v. calcar, gasteropod, gastropod, iască, limax, melc, melc fără casă, piatră-de-var.

babiță s. v. CALCAR. GASTEROPOD. GASTROPOD. IASCĂ. LIMAX. MELC. PIATRĂ-DE-VAR.

BABIȚĂ s. 1. (ORNIT.; Pelecanus onocrotalus) pelican, (reg.) babă, baboșă, batcă, gușată, (înv.) nesăturat. 2. (BOT.; Polyporus) (reg.) copită, (Olt.) copitariță. (~ este o ciupercă.) 3. (BOT.; Ganoderma applanatum) văcălie de fag. (~ este o ciupercă dezvoltată pe trunchiul copacilor.)

BABIȚĂ CREAȚĂ s. v. pelican creț.

babiță creață s. v. PELICAN CREȚ.

babiță¹, babițe, s.f. Rață: „Mă dusei în pădurice, / Aflai ouă de babițe” (Papahagi, 1925: 301). – Din bg., srb. babica, dim. de la baba (DER, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. babéc (Bakos, 1982).

babiță¹, babițe, s.f. – (ornit.) Rață (Papahagi, 1925): „Mă dusei în pădurice, / Aflai ouă de babițe” (Papahagi, 1925: 301). – Din bg., srb. babica, dim. de la baba (DER, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. babéc (Bakos, 1982).

babiță¹, babițe, s.f. – Rață (Papahagi 1925). – Din bg., srb. babica (DEX); Cuv. rom. preluat în magh. (babéc) (Bakos 1982).