12 definiții pentru băutor (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

băutor, ~oare smf, a [At: DOSOFTEI, V. S. 48 / V: beu- / Pl: ~i, ~oare / E: bea + -tor] 1-2 (Persoană) care are obiceiul să bea (mult) alcool.

BĂUTÓR, -OÁRE, băutori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care are obiceiul să consume mult alcool; bețiv. [Pr.: bă-u-] – Bea + suf. -tor.

BĂUTÓR, -OÁRE, băutori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care are obiceiul să consume mult alcool; bețiv. [Pr.: bă-u-] – Bea + suf. -tor.

BĂUTÓR, -OÁRE, băutori, -oare, s. m. și f. Persoană care are obiceiul să bea băuturi alcoolice în cantitate mare; bețiv, bețivan. Lăutarul... se furișase ca un motan în rîndul băutorilor. PAS, L. 11. ♦ (Determinat prin «mare», «bun», «de forță») Persoană care poate să bea mult, care rezistă, care ține mult la băutură. De nu-ți fi mîncători și băutori buni, v-ați găsit beleaua cu mine. CREANGĂ, P. 259. ◊ (Adjectival, regional) El însuși nu era, băutor; un păhărel, două de vin îl amețeau. SLAVICI, O. I 296. Cu bărbatul băutor Nu-i face pită-n cuptor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 465. – Pronunțat; bă-u-.

BĂUTÓR, -OÁRE, băutori, -oare, adj., s. m. și f. Bețiv; (persoană) care poate bea mult. – Din bea + suf. -(u)tor.

BĂUTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care bea. ~ de ceai. /a bea + suf. ~tor

băutor, -oáre adj. Care bea fără să se îmbete. – Vechĭ iar azĭ Olt. Trans. be-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

băutór (bă-u-) adj. m., s. m., pl. băutóri; adj. f., s. f. sg. și pl. băutoáre

băutór adj. m., s. m., pl. băutóri; f. sg. și pl. băutoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BĂUTÓR s., adj. v. alcoolic.

BĂUTOR s., adj. alcoolic, bețiv, (reg.) șumen, (fam.) pilaci, pilangiu, (fig., adesea glumeț) sugaci, sugător. (E un mare ~.)

Intrare: băutor (adj.)
băutor1 (adj.) adjectiv
  • silabație: bă-u-tor
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • băutor
  • băutorul
  • băutoru‑
  • băutoare
  • băutoarea
plural
  • băutori
  • băutorii
  • băutoare
  • băutoarele
genitiv-dativ singular
  • băutor
  • băutorului
  • băutoare
  • băutoarei
plural
  • băutori
  • băutorilor
  • băutoare
  • băutoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

băutor, -oare băutoare băutor (2)

  • 1. Persoană care are obiceiul să consume mult alcool.
    exemple
    • Lăutarul... se furișase ca un motan în rîndul băutorilor. PAS, L. 11.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Determinat prin «mare», «bun», «de forță») Persoană care poate să bea mult, care rezistă, care ține mult la băutură.
      surse: DLRLC 3 exemple
      exemple
      • De nu-ți fi mîncători și băutori buni, v-ați găsit beleaua cu mine. CREANGĂ, P. 259.
        surse: DLRLC
      • regional El însuși nu era băutor; un păhărel, două de vin îl amețeau. SLAVICI, O. I 296.
        surse: DLRLC
      • Cu bărbatul băutor Nu-i face pită-n cuptor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 465.
        surse: DLRLC
  • 2. Care bea.
    surse: NODEX un exemplu
    exemple
    • Băutor de ceai.
      surse: NODEX

etimologie:

  • Bea + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DLRM NODEX