9 definiții pentru bărbuță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂRBÚȚĂ, bărbuțe, s. f. Diminutiv al lui barbă; bărbiță (2), bărbușoară (1). – Barbă + suf. -uță.

bărbúță sf [At: IORGA, N. R. A. I, 227 / Pl: ~țe / E: barbă + -uță] 1-2 (Șhp) Barbă (mică).

BĂRBÚȚĂ, bărbuțe, s. f. Diminutiv al lui barbă; bărbiță (2). – Barbă + suf. -uță.

BĂRBÚȚĂ, bărbuțe, s. f. Diminutiv al lui barbă. Clipea mereu din ochi cu înțeles și-si mîngîia bărbuța. PAS, Z. I 213.

BĂRBÚȚĂ, bărbuțe, s. f. Diminutiv al lui barbă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bărbúță s. f., g.-d. art. bărbúței; pl. bărbúțe

bărbúță s. f., g.-d. art. bărbúței; pl. bărbúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BĂRBÚȚĂ s. 1. bărbișoară, bărbiță, bărbușoară. 2. v. cioc.

BĂRBUȚĂ s. 1. bărbișoară, bărbiță, bărbușoară. 2. barbișon, cioc, țăcălie, (franțuzism rar) barbișă. (Purta ~.)

Intrare: bărbuță
bărbuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bărbuță
  • bărbuța
plural
  • bărbuțe
  • bărbuțele
genitiv-dativ singular
  • bărbuțe
  • bărbuței
plural
  • bărbuțe
  • bărbuțelor
vocativ singular
plural

bărbuță

etimologie:

  • Barbă + sufix -uță.
    surse: DEX '09 DEX '98