9 definiții pentru bălăcire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂLĂCÍRE, bălăciri, s. f. Acțiunea de a (se) bălăci; bălăcit. – V. bălăci.

BĂLĂCÍRE, bălăciri, s. f. Acțiunea de a (se) bălăci; bălăcit. – V. bălăci.

bălăcire sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ri / E: bălăci] 1 Bălăceală. 2 Tulburare a apei (sau a altui lichid) cu mâinile Si: bălăcit2 (2). 3 Murdărire prin muierea mâinilor într-un lichid, într-o mocirlă etc. Si: bălăcit2 (3). 4 (Fig) Tăvălire (în mizerie).

bălăcire s.f. Acțiunea de a (se) bălăci și rezultatul ei; bălăcit. • pl. -i. /v. bălăci.

BĂLĂCÍRE, bălăciri, s. f. Acțiunea de a se bălăci; bălăceală. (Fig.) Ce sarbădă bălăcire într-o mlaștină de convenții și de etichete! VLAHUȚĂ, la TDRG.

BĂLĂCÍRE, bălăciri, s. f. Acțiunea de a (se) bălăci.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bălăcíre s. f., g.-d. art. bălăcírii; pl. bălăcíri

bălăcíre s. f., g.-d. art. bălăcírii; pl. bălăcíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BĂLĂCÍRE s. bălăcit. (~ cuiva prin apă.)

BĂLĂCIRE s. bălăcit. (~ cuiva prin apă.)

Intrare: bălăcire
bălăcire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bălăcire
  • bălăcirea
plural
  • bălăciri
  • bălăcirile
genitiv-dativ singular
  • bălăciri
  • bălăcirii
plural
  • bălăciri
  • bălăcirilor
vocativ singular
plural

bălăcire

etimologie:

  • vezi bălăci
    surse: DEX '98 DEX '09