10 definiții pentru bălăcări


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bălăcărí2 vr [At: MACEDONSKI, O. III, 110 / Pzi: ~resc / E: nct] (Rar) A se bălăci (1).

bălăcări1 vtr [At: LB / Pzi: ~resc / E: srb balakati] 1-2 A (se) vorbi de rău. 3-4 (Pfm) A (se) certa. 5 (Reg) A spune trivialități Si: a bălăcători.

BĂLĂCĂRÍ, bălăcăresc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Rar) A (se) bălăci. 2. Refl. recipr. și tranz. Fig. (Fam.) A (se) certa, a (se) batjocori, spunând (sau spunându-și) cuvinte injurioase. – Cf. sb. balakati.

BĂLĂCĂRÍ, bălăcăresc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Rar) A (se) bălăci. 2. Refl. recipr. și tranz. Fig. (Fam.) A (se) certa, a (se) batjocori, spunând (sau spunându-și) cuvinte injurioase. – Cf. scr. balakati.

BĂLĂCĂRÍ, bălăcăresc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Rar) A se bălăci. Niște rațe leșești... bălăcăreau și măcăneau. MACEDONSKI, O. III 110. 2. Refl. (Regional) A se certa, a se înjura, a se batjocori; a rosti cuvinte triviale.

BĂLĂCĂRÍ, bălăcăresc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Rar) A se bălăci. 2. Refl. Fig. (Reg.) A se certa, a se batjocori; a-și spune unul altuia cuvinte triviale. – Sb. balakati.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bălăcărí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăcărésc, imperf. 3 sg. bălăcăreá; conj. prez. 3 să bălăcăreáscă

A SE BĂLĂCĂRÍ mă ~ésc intranz. pop. (despre persoane) A face schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se certa; a se gâlcevi; a se sfădi. /<sb. balakati

bălăcărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăcărésc, imperf. 3 sg. bălăcăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. bălăcăreáscă


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

bălăcări, bălăcăresc I. v. t. a adresa vorbe injurioase; a certa rău II. v. r. a se certa cu cineva adresându-și cuvinte injurioase

Intrare: bălăcări
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bălăcări
  • bălăcărire
  • bălăcărit
  • bălăcăritu‑
  • bălăcărind
  • bălăcărindu‑
singular plural
  • bălăcărește
  • bălăcăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bălăcăresc
(să)
  • bălăcăresc
  • bălăcăream
  • bălăcării
  • bălăcărisem
a II-a (tu)
  • bălăcărești
(să)
  • bălăcărești
  • bălăcăreai
  • bălăcăriși
  • bălăcăriseși
a III-a (el, ea)
  • bălăcărește
(să)
  • bălăcărească
  • bălăcărea
  • bălăcări
  • bălăcărise
plural I (noi)
  • bălăcărim
(să)
  • bălăcărim
  • bălăcăream
  • bălăcărirăm
  • bălăcăriserăm
  • bălăcărisem
a II-a (voi)
  • bălăcăriți
(să)
  • bălăcăriți
  • bălăcăreați
  • bălăcărirăți
  • bălăcăriserăți
  • bălăcăriseți
a III-a (ei, ele)
  • bălăcăresc
(să)
  • bălăcărească
  • bălăcăreau
  • bălăcări
  • bălăcăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)