BĂȘCĂLIE s. f. (Fam.; în expr.) A lua (pe cineva) în bășcălie sau a face bășcălie (de cineva), a face de bășcălie (pe cineva) = a-și bate joc (de cineva), a face de râs pe cineva. – Et. nec.

bășcălie sf [At: ȘEZ. XX, 14 / V: ~ărie / Pl: ~ii / E: bășcăli + -ie] (Reg; pfm) 1 Ceartă. 2 Batjocură. 3 Râs. 4 (Arf; îe) A lua (pe cineva) în ~ A lua pe cineva peste picior. 5 (Arf; îe) A face (de) ~ de cineva (sau pe cineva) A-și bate joc (de cineva).

bășcălie s.f. 1 (fam.) Batjocură. ◊ Loc.adv. În bășcălie = în bătaie de joc. Răspunde în bășcălie. ◊ Expr. (fam., arg.) A lua (pe cineva) în bășcălie sau a face bășcălie (de cineva), a face de bășcălie (pe cineva) = a-și bate joc de cineva, a face de rîs pe cineva. 2 (pop.) Ceartă. • pl. -ii. g. -d. -iei. /etimol. nec.

BĂȘCĂLIE s. f. (Arg. și fam.; în expr.) A lua (pe cineva) în bășcălie sau a face bășcălie (de cineva) = a-și bate joc (de cineva), a face de râs pe cineva. – Et. nec.

BĂȘCĂLIE s. f. (Familiar, în expr.) A lua (pe cineva) în bășcălie = a lua (pe cineva) peste picior, a-și bate joc de el.

BĂȘCĂLIE s. f. (Fam., în expr.) A lua (pe cineva) în bășcălie = a-și bate joc (de cineva).

BĂȘCĂLIE f. pop.: A lua pe cineva în ~ a-și bate joc de cineva. [Art. bășcălia; G.-D. bășcăliei; Sil. -li-e] /Orig. nec.

bășcălíe f. (d. bașcaliŭ, pin aluzie la starea luĭ față de ișlicar). Fam. A lua în bășcălie, a lua în zeflemea, în rîs, la vale, peste picĭor. – Și -ărie. Pe Olt. și bașchíolă. La NPl. Ceaur, 90, baschíulă.

bășcărie sf vz bășcălie

bășcălie (fam., arg.) s. f., art. bășcălia, g.-d. bășcălii, art. bășcăliei

bășcălie (fam.) s. f., art. bășcălia, g.-d. bășcălii, art. bășcăliei

bășcălie s. f., art. bășcălia, g.-d. bășcălii, art. bășcăliei; pl. băscălii

bășcălie (bășcălii), s. f. – Muștruluială. Țig. baštali „șa (de călărit)” (Graur 127); semantismul prezintă analogii curioase cu fr. mettre sur la sellette și, în parte, cu rom. înșela. După Vasiliu, GS, VII, 103, ar fi o simplă var. de la bășcălui, de la bașcă. – Der. bășcăli, vb. (a mustra, a dojeni); beșteli, vb. (a mustra), pe care Drăgan, Dacor., VI, 263 îl derivă cu puțin succes din mag. bestya „animal”.

a face bășcălie expr. a ironiza, a batjocori.

a lua (pe cineva) în bășcălie expr. v. a lua împrejur

BĂȘCĂLIE s. v. batjocură, bătaie de joc, derâdere, râs, zeflemea.

bășcălie s. v. BATJOCURĂ. BĂTAIE DE JOC. DERÎDERE. RÎS. ZEFLEMEA.

bășcălie, bășcălii, s.f. 1. Batjocură. 2. Râs. 3. (în expr.) A face bășcălie de cineva = a-și bate joc de cineva. – Et. nec. (DEX, MDA).