AVUT, -Ă, (1) avuți, -te, adj., (2) avuturi, s. n. 1. Adj. Care are o stare materială foarte bună; bogat. 2. S. n. Avere. – V. avea.

avut¹ sn [At: COD. VOR. 8/9 / Pl: ~uri / E: avea] 1 Posedare. 2 Deținere. 3-5 Avere (3-4). 6 (Ccr) Bani. 7-9 (Rar) Avere (14-15, 22). 10 (Rar; pex) Câștig. 11 (Rar; pex) Dar. 12 (Rar; pex) Avere (27). 13 (Rar; pex) Componență. 14 (Rar; pex) Avere (32). 15 (Rar; fig) Senzație. 16 (Rar; fig) Sentiment. 17 (Rar; fig) Boală. 18 (Rar; fig) Independență. 19 (Îvr; fig) Existență. 20 (Îvr; fig) Stare. 21 (Îvr; fig) Menire. 22 (Îvr; fig) Voință. 23 (Îvr; fig) Necesitate. 24 (Îvr; fig) Posibilitate. 25 (Îvr; fig) Destinație. 26 (Îvr; fig) Scop.

AVUT I. adj. 1 p. AVEA ¶ 2 adj. sm. Bogat, cu stare ¶¶ contr. NEAVUT. II. (pl. -turi) sn. Avere: acesta-i tot ~ul meu.

AVUT, -Ă, (1) avuți, -te, adj. (2) avuturi s. n. 1. Adj. Care are o stare materială foarte bună; bogat. 2. S. n. Avere. – V. avea.

AVUT¹, avuturi, s. n. Ceea ce posedă cineva la un moment dat (reprezentînd o valoare economică). V. avere. Avut obștesc. ◊ Tot avutul ei este o găină, un cățel și o pisică. ISPIRESCU, L. 395. Au umblat mai multă vreme, fără să se atingă de avutul oamenilor. ȘEZ. VII 106. Tot avutul din bordei Mi-e pe vatră, un cotei. ALECSANDRI, P. P. 285.

AVUT¹, avuturi s. n. Avere, avuție. – V. avea.

AVUT² ~uri n. Totalitate a bunurilor care aparțin cuiva; avere. /v. a avea

avut a. care are mult, bogat. ║ n. avere: arunc pe a ta carte întregul meu avut AL. [V. avere].

avút, -ă adj. (d. am, a avea). Bogat (Rar). S. n., pl. urĭ. Avere, bogăție: ce maĭ de avut!

avut s. n.

!avut s. n.

avut s. n., pl. avuturi

AVUT s. v. avere.

AVUT s. avere, avuție, bogăție, bun, mijloace (pl.), situație, stare, (înv. și reg.) bogătate, prilej, prindere, (reg.) blagă, prinsoare, (prin Transilv.) apucătură, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. și Transilv.) vlagă, (înv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~.)