12 definiții pentru augmentativ (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

augmentativ, ~ă sn, a [At: DA / P: aug~ / Pl: ~i, ~e / E: fr augmentatif] 1-2 (Afix) care formează un cuvânt nou, denumind un obiect cu dimensiuni crescute sau însușiri superioare față de baza de derivare. 3-4 (Cuvânt) format cu augmentativ (1).

AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). [Pr.: aug-] – Din fr. augmentatif.

AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s. n. 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). – Din fr. augmentatif.

AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj. (Despre sufixe și cuvinte derivate cu sufixe) Care arată (de obicei cu nuanță depreciativă) o creștere, o mărire a dimensiunilor unui obiect, a gradului însușirilor sale etc. Sufix augmentativ. «Băiețoi» este o formă augmentativă a cuvîntului a băiat». ◊ (Substantivat) «Căsoi» este augmentativul lui «casă». – Pronunțat: aug-men-.

AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj. (Despre sufixe sau cuvinte; adesea substantivat) Care arată (cu nuanță depreciativă) o creștere a dimensiunilor unui obiect, a gradului însușirilor lui etc. [Pr.: aug-] – Fr. augmentatif.

AUGMENTATÍV, -Ă adj., s.n. (Afix) care exprimă o creștere a dimensiunilor unui obiect, a gradului însușirilor lui etc. [Pron. a-ug-. / cf. fr. augmentatif].

AUGMENTATÍV, -Ă adj., s. n. (afix) care, atașat la un substantiv, exprimă o creștere a dimensiunilor obiectului denumit; (p. ext.) (cuvânt) format cu un asemenea sufix. (< fr. augmentatif)

AUGMENTATÍV ~ă (~i, ~e) și substantival Care exprimă ideea de creștere a dimensiunilor unui obiect. Sufix ~. /<fr. augmentatif

augmentativ a. Gram. particulă sau sufix care augmentează sensul vorbei: ex. prea mare, pietroiu.

*augmentatív, -ă adj. (lat. augmentatus cu sufixu -iv; fr. augmentatif). Gram. Care arată augmentarea (mărirea) ca foarte, tare, arhi-, -an; -oĭ din „broscoĭ” e un sufix augmentativ. S. n., pl. e. Cuvînt augmentat pin aceste afixe. V. diminutiv.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

augmentatív2 (aug-) adj. m., pl. augmentatívi; f. augmentatívă, pl. augmentatíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Augmentativ ≠ diminutiv, diminutival

Intrare: augmentativ (adj.)
augmentativ1 (adj.) adjectiv
  • silabație: aug-men-
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • augmentativ
  • augmentativul
  • augmentativu‑
  • augmentati
  • augmentativa
plural
  • augmentativi
  • augmentativii
  • augmentative
  • augmentativele
genitiv-dativ singular
  • augmentativ
  • augmentativului
  • augmentative
  • augmentativei
plural
  • augmentativi
  • augmentativilor
  • augmentative
  • augmentativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

augmentativ

  • 1. (Afix) care servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de bază.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN antonime: diminutival un exemplu
    exemple
    • Sufix augmentativ. «Băiețoi» este o formă augmentativă a cuvântului «băiat».
      surse: DLRLC
  • 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00 antonime: diminutiv un exemplu
    exemple
    • «Căsoi» este augmentativul lui «casă».
      surse: DLRLC

etimologie: