au¹ [At: COD. VOR. 117/14 / E: ml aut] (Îvr) 1 c (Are; disjunctiv) Sau. 2 c (Leagă două noțiuni identice ca sens, deosebite ca formă) Sau mai exact... 3 c (Leagă două alternative, exprimând o nesiguranță în alegere) Ori poate... 4 c (Îcr ba) Exprimă alternativa între o afirmație și o negație. 5 c (Rep) Fie... fie... 6 c (Rep) Din două, una. 7 c (Rep) Într-un fel sau într-altul. 8 c (Îcr veri, oare) Exprimă îndoiala. 9 c (Rep; în interogații) Cere exprimarea clară a opțiunii interlocutorului. 10 c (Cnd) Sau dacă nu... 11 avn (Îc) ~-unde Oriunde. 12 avi (Scoate în evidență interogația) Oare? 13 avi (Precedând o interogativă negativă) E oare admisibil să...? 14 avi (Fals negativ) Doar nu vrei să susții că...? 15 avi Dar oare ce...? 16 avi (Îc) ~ doară Nu cumva crezi că...? 17 avi (Îae; rep) Sau și dacă... de asemenea dacă... 18 avi (Îae; rep) Și poate... sau poate... 19 avi (Îae) Poate fiindcă...

†AU¹ I. conj. Sau, ori: și multe zminteaște, și ~ spune mai multe ~ mai puține (GR.-UR.). II. adv. Oare? (deseori urmat de doară): ~ nu e acesta feciorul teslariului? ~ nu să chiamă muma lui Maria? (BIBL.) [lat. aut].

AU² conj. (Învechit și popular; leagă membrele aceleiași propoziții sau membrele unei fraze, indicînd opoziția sau alternarea noțiunilor exprimate de ele) Sau, ori. Cine-i mai frumos, eu au femeia mea? SBIERA, P. 228. Nu știu dacă broaștele pot să mănînce mălaiul, au ba. ISPIRESCU, L. 180. Sub poală de codru verde Un focșor abia se vede; Nu știu focu-i potolit, Au de feciori ocolit; Nu știu patru au doisprece Șăd și frig la un berbece. HODOȘ, P. P. 201. ◊ (În întrebări) Cucuie, pasăre sură, Ce tot cînți la noi pe șură? Au ți-i foame, au ți-i sete, Au ți-i dor de codrul verde? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122.

AU² conj. (Înv. și pop.) Sau, ori. – Lat. aut.

au conj. 1. sau (rar întrebuințat); 2. oare? au nu știi? [Lat. AUT].

2) aŭ conj. (lat. aut, saŭ, orĭ; it. o, od, pv. o, oz. fr. pg. ou, sp. o). Rar. Saŭ, orĭ (disjunctiv): Aŭ tu, aŭ el. Oare (interogativ): Aŭ nu știĭ? Aŭ doară nu știĭ?

au² (înv., reg.) conjcț.

au² (înv., reg.) conjcț.

au interj., adv., conjct.

AU conj. v. fie, ori, sau.

au conj. v. FIE. ORI. SAU.

au conj. – 1. Sau, ori. – 2. Oare? (particulă care introduce și întărește interogația). – Mr. au, ai. Lat. aut (Diez, I, 292; Pușcariu 165; Candrea-Dens., 114; REW 810; DAR); cf. alb. a, it., sp. o (sard. a), v. prov. o(z), fr. ou, port. ou. Primul sens este rar în limba actuală. Cel de al doilea are o anumită circulație actuală, deși limitată; a fost însă adoptat de limbajul poetic, ca termen consacrat pentru interogația emfatică.

au, conj. – (înv.) Sau, ori: „…cine să o fure, preut au deacon, să fie (…) afurisit în veci, amin” (Bârlea, 1909: 166). – Moștenit din lat. aut (MDA).