AU² conj. (Învechit și popular; leagă membrele aceleiași propoziții sau membrele unei fraze, indicînd opoziția sau alternarea noțiunilor exprimate de ele) Sau, ori. Cine-i mai frumos, eu au femeia mea? SBIERA, P. 228. Nu știu dacă broaștele pot să mănînce mălaiul, au ba. ISPIRESCU, L. 180. Sub poală de codru verde Un focșor abia se vede; Nu știu focu-i potolit, Au de feciori ocolit; Nu știu patru au doisprece Șăd și frig la un berbece. HODOȘ, P. P. 201. ◊ (În întrebări) Cucuie, pasăre sură, Ce tot cînți la noi pe șură? Au ți-i foame, au ți-i sete, Au ți-i dor de codrul verde? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122.