ATLAZ, (2) atlazuri, s. n. 1. Țesătură pentru căptușeli și fețe de plapumă, mai groasă decât satinul, lucioasă pe o singură față. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: atlas s. n.] – Din tc. atlas.

atlaz sn [At: (a. 1572) Mss, ap. HEM 2066 / V: acl~, agl~,^[1] ~as¹ / Pl: ~uri, și ~e / E: tc atlaz] 1 Țesătură de mătase lucioasă numai pe o parte. 2 Țesătură pentru căptușeli și fețe de plapumă, mai groasă decât satinul, cu o singură față lucioasă.

ATLAZ (pl. -zuri) sn. Stofă de mătase fină și lucie [tc.].

ATLAZ, atlazuri, s. n. Țesătură pentru căptușeli și fețe de plapumă, mai groasă decât satinul, lucioasă pe o singură față. [Var.: atlas s. n.] – Din tc. atlas.

ATLAZ, atlazuri, s. n. Țesătură de mătase cu un sistem de împletire a firelor care-i dă un luciu și un desen special, pe o singură față. Un sînge purpuriu văpsi pielea lui lucie ca atlazul. NEGRUZZI, S. I 42. Cu scurteica de atlaz Face multora-n necaz. TEODORESCU, P. P. 314. ◊ Fig. Luna plutește bălaie... Pe-un nor de atlaz. MACEDONSKI, O. I 15. – Variantă: atlas (G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 103, BĂLCESCU, O. I 17) s. n.

ATLAZ, atlazuri, s. n. Țesătură de mătase cu un sistem de împletire a firelor care îi dă un luciu și un desen special, pe o singură față. [Var.: atlas s. n.] – Tc. atlaz.

ATLAZ ~uri n. Țesătură cu o față lucioasă, folosită la căptușirea hainelor groase. /<turc. atlas

atlaz n. stofă de mătase fină si lucie: anteriu de atlaz vișiniu FIL. [Turc. ATLAZ].

atláz n., pl. urĭ (turc. atlaz, d. ar. atlas; ngr. atlázi, bg. sîrb. atlaz). Satin. – În est vulg. aclaz.

ATLAS² s. n. v. atlaz.

aclaz sn vz atlaz

atlas¹ sn vz atlaz

ATLAS² = ATLAZ.

‡ATLĂJEL sn. Materie de atlaz și de bumbac (ȘĂIN.).

ATLAS² s. n. v. atlaz.

acláz, V. atlaz.

atlaz (țesătură) (desp. a-tlaz) s. n., (sorturi) pl. atlazuri

atlaz (țesătură) (a-tlaz) s. n., (sorturi) pl. atlazuri

atlaz (țesătură) s. n. (sil. -tlaz), (sorturi) pl. atlazuri

atlaz (stofă)

atlaz, -zuri (un fel de mătase).

atlaz (atlazuri), s. n. – Satin. – Var. atlas, aclaz. – Mr. atlaze. Tc. atlaz, din arab. atlas (Șeineanu, II, 28, Lokotsch 131); cf. ngr. ἀτλάζι, bg. atlaz. Apare din sec. XVI.

Atlas – rege legendar al Mauritaniei. Refuzînd să-l găzduiască pe Perseu, acesta, plin de mînie, i-a arătat capul înspăimîntător al Meduzei. În clipa aceea, Atlas se refăcu în munte: barba și părul se transformară în păduri, mîinile și picioarele în stînci, iar capul într-un pisc înălțat până la cer. Mitografii l-au imaginat pe acest uriaș, susținînd pe umerii lui întreaga boltă cerească. De aceea, comparația este folosită pentru cineva care trebuie să ducă în spinare sarcini foarte grele. Heine are o poezie care începe astfel: „Un jalnic Atlas sînt și eu! / O lume / Întreaga lume-a chinului o port”. În Scrisoarea I, Eminescu, zugrăvind pe bătrînul dascăl care ține „universul fără margini în degetul lui mic”, îi întregește portretul cu următoarele versuri: „Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr, Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr…” MIT.