ateneu sn [At: VLAHUȚĂ, D. 105 / Pl: ~ee / E: fr athénée, lat Athenaeum] 1 (Ant) Clădire publică în care poeții și retorii își citeau lucrările. 2 Clădire publică în care au loc manifestații cultural-artistice. 3 (Șîs ~ popular) Nume dat unor instituții cultural-științifice. 4 (Îas) Local în care, își desfășoară activitatea aceste instituții și au loc manifestații cultural-științifice. 5 (Pex) Revistă social-culturală.

*ATENEU (pl. -enee) sn. 1 🏛 Loc public unde poeții, retorii citeau versuri, rosteau discursuri; loc unde se adunau învățații și scriitorii spre a face cursuri și a-și citi scrierile în public ¶ 2 Loc unde se țin conferințe, se dau serbări artistice, etc.: ~l român din București (🖼 257) [fr. Athénée].

ATENEU, atenee, s. n. Numele unei clădiri publice în care au loc manifestații culturale-artistice. Ateneul Republicii Populare Romîne. ▭ E la ateneu; prima lui conferință, sala geme de lume. VLAHUȚA, O. A. III 65. ◊ (Ieșit din uz) Ateneu popular = cămin cultural.

ATENEU, atenee, s. n. Numele unei clădiri publice în care au loc manifestații cultural-artistice. ◊ (Ieșit din uz) Ateneu popular = cămin cultural. – Fr. Athénée (lat. lit. Athenaeum).

ATENEU s.n. 1. Sanctuar al zeiței Atena. 2. Clădire publică în care au loc manifestații cultural-artistice. [Pl. -ee, -euri. / < fr. athéné, cf. lat. athenaeum, gr. Athenaion – templul zeiței Atena].

ATENEU s. n. 1. (la vechii greci) sanctuar al zeiței Atena. 2. instituție specializată în activități cultural-științifice. (< fr. athénée, lat. athenaeum)

ATENEU ~e n. Clădire publică, în care au loc diferite manifestații cultural-artistice. /<fr. athénee

Ateneu n. 1. în antichitate, locul unde poeții și oratorii veneau să-și citească operele; 2. în timpurile moderne, locul unde se țin conferințe sau prelegeri: Ateneul Român. [Termen primitiv mitologic: templu consacrat zeiței Atena sau Minerva în cetatea ce-i poartă numele].

*atenéŭ n., pl. e (vgr. Athénaion, templu Minerveĭ, numită de Grecĭ Atena). Local p. conferențe și alte dezvoltărĭ ale științeĭ și arteĭ. Asociațiune p. a ținea conferențe de știință și artă.

ateneu s. n., art. ateneul; pl. atenee (dar: Ateneul Român s. propriu n.)

ateneu s. n., art. ateneul; pl. atenee

ateneu s. n., pl. atenee

ateneu, pl. atenee

ateneu, -nee.

ateneu (atenee), s. n. – Clădire publică în care au loc manifestații cultural-artistice. Fr. athénée. – Der. ateneist, s. m. (membru al Ateneului din București), cuvînt puțin folosit actualmente.

ATENEU, revistă social-culturală județeană. Apare din 1964, lunar, la Bacău.

ATENEUL ROMÂN 1. Edificiu cultural în București. Construit în stil eclectic, între 1886 și 1888, după planurile arhitectului A. Galleron, prin stăruința lui Constantin Esarcu. Cuprinde două săli de concerte și săli de expoziții. Sediul filarmonicii „George Enescu”. 2. Societate științifică, literară și artistică, fondată la București, în 1865; președinte: C. Esarcu. Vastă activitate culturală (conferințe, expoziții, concerte), prin care a întemeiat, în România, tradiția universităților populare. 3. Publicație culturală editată de A. (1). A apărut la București, lunar, cu întreruperi, între 1866 și 1895.