8 definiții pentru astrăgaci


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

astrăgáci sn [At: HEM 1901 / V: (Mol) afterag- / Pl: ~ / E: ns cf bg струган „răzuitor”] (Îrg) 1 Instrument de cizmărie ca un hârleț, pentru întins talpa. 2 Instrument de lemn cu cârlig pentru întors cizmele pe față, după ce au fost cusute pe dos.

ASTRĂGÁCI, astrăgace, s. n. Instrument de cizmărie folosit la întins talpa sau la întors cizmele pe față, după ce au fost cusute. – Cf. bg. străgaci „răzuitor”.

ASTRĂGÁCI, astrăgace, s. n. Instrument de cizmărie folosit la întins talpa sau la întors cizmele pe față, după ce au fost cusute. – Cf. bg. străgaci „răzuitor”.

ASTRĂGÁCI, astrăgace, s. n. Instrument de cizmărie alcătuit dintr-un băț de lemn cu un cîrlig la capăt, care servește la întins talpa sau la întors cizmele pe față, după ce au fost cusute pe dos. Gazda, robotind zi și noapte, se proslăvea pe cuptor, între șanuri, calupuri, astrăgaci, bedreag, dichici și alte custuri tăioase, mușchea, piedecă, hască și clin. CREANGĂ, A. 81.

ASTRĂGÁCI, astrăgace, s. n. Instrument de cizmărie folosit la întins talpa sau la întors cizmele pe față, după ce au fost cusute pe dos. – Comp. bg. străgači „răzuitor”.

astrăgácĭ și (Mold.) aftărăgacĭ n., pl. ce (probabil, germ. Cp. și cu rus. ostrogáti, a gelui, orĭ cu ung. esztergázni, a întoarce). Sec. 19. O unealtă de lemn lungă cam de jumătate de metru și puțin încovoĭată la un capăt cu care cizmaru întorcea pe față cizma cusută.

astragaciu n. Mold. unealtă, în formă de hârleț, cu care cismarul întinde talpa: între calupuri, astragaciu, bedreag, dichiciu și alte custuri tăioase CR. [Cf. ung. ESZTERGÁZNI, a da la strung].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

astrăgáci s. n., pl. astrăgáce

astrăgáci s. n., pl. astrăgáce

Intrare: astrăgaci
astrăgaci substantiv neutru
substantiv neutru (N58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • astrăgaci
  • astrăgaciul
  • astrăgaciu‑
plural
  • astrăgace
  • astrăgacele
genitiv-dativ singular
  • astrăgaci
  • astrăgaciului
plural
  • astrăgace
  • astrăgacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

astrăgaci

  • 1. Instrument de cizmărie folosit la întins talpa sau la întors cizmele pe față, după ce au fost cusute.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Gazda, robotind zi și noapte, se proslăvea pe cuptor, între șanuri, calupuri, astrăgaci, bedreag, dichici și alte custuri tăioase, mușchea, piedecă, hască și clin. CREANGĂ, A. 81.
      surse: DLRLC

etimologie: