18 definiții pentru aromă arom


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

aro sf [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 503 / V: (înv) arom sn / Pl: ~me / E: fr arome] 1 Miros plăcut al unor substanțe (cu gust plăcut). 2 (Pan) Parfum. 3 Substanță care dă unui produs (alimentar) miros sau gust plăcut.

ARÓMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. ♦ Substanță care dă unui produs miros sau gust plăcut. – Din fr. arôme, lat. aroma.

ARÓMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. ♦ Substanță care dă unui produs miros sau gust plăcut. – Din fr. arôme, lat. aroma.

ARÓMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare, îndeosebi a acelora care au acțiune și asupra gustului; miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. Glasul motorului, izul motorinei și aroma pămîntului răscolit îi intraseră în sînge pentru totdeauna. MIHALE, O. 454. La aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură iar în acea intensivă visătorie. EMINESCU, N. 35. Albele potire în veci tot înflorite Scoteau din a lor sinuri arome nesfîrșite. ALECSANDRI, P. III 328. – Variantă: (învechit) aróm(MACEDONSKI, O. I 125, ALECSANDRI, T. 883) s. n.

ARÓMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. [Var.: (înv.) aróm s. n.] – Fr. arome (lat. lit. aroma).

ARÓMĂ s.f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare; miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. [< fr. arôme, it., lat., gr. aroma].

ARÓMĂ s. f. 1. emanație a unor substanțe mirositoare; parfum. 2. substanța însăși. (< fr. arome, lat., gr. aroma)

ARÓMĂ ~e f. Miros plăcut pătrunzător; mireasmă; parfum. [G.-D. aromei] /<fr. arôme, lat. aroma

aromă f. miros, parfum, principiul odorant al vegetalelor: aroma vaniliei.

*arómă f., pl. e (vgr. ároma). Miros plăcut (maĭ ales vegetal), parfum, mireazmă.

ARÓM s. n. v. aromă.

ARÓM s. n. v. aromă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arómă s. f., g.-d. art. arómei; pl. aróme

arómă s. f., g.-d. art. arómei; pl. aróme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ARO s. balsam, mireasmă, parfum, (astăzi rar) boare, (rar) mirodenie, (reg.) șmag, (Mold. și Bucov.) miroznă, (înv.) odor, olm. (~ florilor.)

Aromă ≠ miasmă, duhoare


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

arómă (aróme), s. f. – Mireasmă, parfum. – Mr. arumă. Ngr. ἄρωμα (Roesler 664; Murnu 7), probabil intrat în sec. XV sau XVI, prin intermediul terminologiei religioase. Der. aromată, s. f. (aromă, esență aromatică), din gr. ἀρώματις; sau din sl. aromatŭ; aromatic, adj., din fr. aromatique; aromatiza, vb.; aromeală, s. f. (înv., ispită; stare de somnolență, de somn ușor); aromi, vb. (a seduce, a ispiti; a ațipi, a adormi). Etimologia lui aromi „a dormi” prezintă dificultăți semantice, pe care DAR nu le explică suficient; dar este și mai dificilă cea propusă de Cihac, II, 195, plecînd de la cr. žmiriti „a închide ochii”.

arómă (aróme), s. f. – Plantă, rodul-pămîntului (Arum maculatum). – Var. arumă, aron, barba-lui-Aron. Numele științific al plantei, pronunțat ca în fr. arum sau în germ. Aron și confundat cu aromă „aromă”. Cf. sb. aron.

Intrare: aromă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aro
  • aroma
plural
  • arome
  • aromele
genitiv-dativ singular
  • arome
  • aromei
plural
  • arome
  • aromelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arom
  • aromul
  • aromu‑
plural
  • arome
  • aromele
genitiv-dativ singular
  • arom
  • aromului
plural
  • arome
  • aromelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

aromă arom

  • 1. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: mireasmă parfum antonime: duhoare miasmă 3 exemple
    exemple
    • Glasul motorului, izul motorinei și aroma pămîntului răscolit îi intraseră în sînge pentru totdeauna. MIHALE, O. 454.
      surse: DLRLC
    • La aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură iar în acea intensivă visătorie. EMINESCU, N. 35.
      surse: DLRLC
    • Albele potire în veci tot înflorite Scoteau din a lor sinuri arome nesfîrșite. ALECSANDRI, P. III 328.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Substanță care dă unui produs miros sau gust plăcut.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie: