armonizare sf [At: IORGA, I. L. I, 29 / Pl: ~zări / E: armoniza] 1 Punere în armonie¹ (1). 2 Devenire armonioasă (1). 3 Concepere a acompaniamentului de voci sau de instrumente muzicale la o melodie Si: (rar) armonizat¹ (2). 4 (Fig) Stabilire de relații de înțelegere, de prietenie.

ARMONIZARE, armonizări, s. f. Acțiunea de a se armoniza; punere sau aducere în armonie, punere de acord a părților unui întreg. Ilustrează din plin bogatele posibilități pe care le are folclorul nostru în privința armonizării și dezvoltării sale simfonice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 346, 3/1.

ARMONIZARE, armonizări, s. f. Acțiunea de a (se) armoniza.

ARMONIZARE s.f. Acțiunea de a (se) armoniza. [< armoniza].

armonizare s. f., g.-d. art. armonizării; pl. armonizări

armonizare s. f., g.-d. art. armonizării; pl. armonizări

armonizare s. f., g.-d. art. armonizării; pl. armonizări

ARMONIZARE s. v. asortare.

ARMONIZARE s. asortare, combinare, potrivire. (~ culorilor.)

armonizare, înveșmântare armonică a unei melodii* (vocale sau instrumentale); completarea prin acompaniament* a unei linii melodice principale. A. corală, alăturarea a trei, patru sau a mai multor voci (2) formând un tot armonic vocal cu sonoritate caracteristică.